Manuel Costescu, omul chemat din Londra pentru a aduce investiții străine, la PROFIT LIVE

Manuel Costescu, omul chemat din Londra pentru a aduce investiții străine, la PROFIT LIVE

Sursa foto:Agerpres

scris 15 apr 2016

Șeful Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, secretarul de stat Manuel Costescu, adus de premierul Dacian Cioloș de la Londra pentru a convinge investitorii străini să vină în România, a fost, luni, la Profit Live.

Profit Live este lansat în parteneriat cu Telekom.

Emisiunea poate fi urmărită AICI.

Urmărește-ne și pe Google News

În luna februarie, Manuel Costescu, atunci director executiv la subsidiara din Londra a băncii americane JP Morgan, responsabil de relațiile băncii cu entități din sectorul public, a fost numit de către premierul Cioloș la conducerea Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, cu rang de secretar de stat.

Până la acel moment, Costescu s-a ocupat, la biroul din Londra al JP Morgan, de legăturile băncii cu instituții de stat precum bănci centrale, bănci de dezvoltare de tip Eximbank, trezorerii și agenții guvernamentale.

Veniturile din investiții sub 12 salarii minime ar putea fi scutite de plata CASS începând din 2017 CITEȘTE ȘI Veniturile din investiții sub 12 salarii minime ar putea fi scutite de plata CASS începând din 2017

Înainte de a se alătura JP Morgan, Costescu a lucrat în consultanță, cel mai recent pentru propria sa firmă din Londra, alături de soția sa. A mai lucrat pentru McKinsey, la biroul din New York al companiei, unde s-a ocupat de clienți din domeniile bancar, asset management, media și logistică. Anterior, Manuel Costescu a lucrat pentru firma americană de consultanță în energie The Brattle Group.

Costescu, în vârstă de 40 de ani, deține un MBA obținut la Sloan School of Management de la Massachusetts Institute of Technology, un master în dezvoltare internațională de la Kennedy School of Government din cadrul Universității Harvard și o diplomă în economie de la Universitatea Brandeis din Massachusetts.

Miercuri, Profit.ro a lansat Profit Live, o platformă prin intermediul căreia vor fi dezbătute cele mai importante probleme aflate pe agenda publică. Prima emisiune Profit Live l-a avut ca invitat pe viceguvernatorul Băncii Naționale a României Bogdan Olteanu, care a vorbit despre proiectul legii privind darea în plată, votat în acea zi în Parlament.

Emisiunea poate fi urmărită AICI.

Manuel Costescu, omul chemat din Londra pentru a aduce investiții străine, la PROFIT LIVE

viewscnt
Afla mai multe despre
costescu
profit live
investitii
straine
ciolos
londra