Noul președinte francez Emmanuel Macron îl va primi luni pe omologul său rus Vladimir Putin, în cel mai recent test al talentului său diplomatic, după ce a promis că va fi ferm în privința Ucrainei și Siriei, relatează AFP.
“Este esențial să discutăm cu Rusia, pentru că sunt multe probleme internaționale car enu vor fi rezolvate fără o discuție dură cu rușii”, a spus Macron la summitul G7 din Sicilia, care s-a încheiat sâmbătă, scrie News.ro.
Întâlnirea liderului de centru de 39 de ani cu Putin, în vârstă de 64 de ani, pune capăt unei adevărate ofensive diplomatice, ce a inclus summitul G7 și cel al NATO, de la Bruxelles.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
El a declarat pentru Le Journal de Dimanche că nu este “deranjat” de liderii care “gândesc în termeni de proporții de putere”, evocându-i pe Putin și pe președintele american Donald Trump ca exemple.
Însă Macron, care a devenit cel mai tânăr președinte al Franței în urmă cu numai trei săptămâni, a declarat că nu crede în “diplomația invectivelor publice, ci în dialog bilateral”.
În timpul campaniei electorale, Macron a criticat dur Rusia, pe care a acuzat-o de o “strategie hibrid care combină intimidarea militară și războiul informațiilor”.
CITEȘTE ȘI Merkel avertizează că Europa nu trebuie să mai aibă încredere în SUA și în Marea BritanieDe la începutul războiului din Ucraina, din 2014, Rusia și-a “încordat mușchii” cu o serie de exerciții ce au implicat zeci de mii de militari, în zonele de la granița statelor baltice, membre NATO.
NICIO CONCESIE
Sâmbătă, în Sicilia, Macron a declarat că nu va face “nicio măcar o concesie” Rusiei în privința Ucrainei, iar el și omologii săi din G7 s-au declarat pregătiți să înăsprească sancțiunile impuse Moscovei.
Puterile occidentale acuză Rusia că nu și-a respectat angajamentele asumate prin Acordurile de la Minsk, pentru încetarea ostilităților între forțele Kievului și rebelii separatiști sprijiniți de Moscova, ce acționează în estul Ucrainei.
Franța s-a numărat printre țările care au promovat sancțiunile, ce au afectat profund comerțul UE-Rusia. În replică, Moscova a impus un embargo asupra produselor agricole europene, ceea ce a reprezentat o lovitură pentru fermierii francezi.
De asemenea, conflctul sirian va figura pe agenda de discuții, Macron spunând că este în favoarea “construirii unei soliții politice ample, într-un mod mult mai colectiv”.
El și-a exprimat regretul că niciunul dintre statele membre G7 nu sunt parte a negocierilor pentru pace privind Siria, ce au loc în capitala Kazahstanului, Astana, și ce au fost inițiate de Rusia, Iran și Turcia. SUA au, însă, statut de observator.
Negocieri separate, sprijinite de ONU, au loc la Geneva.
Consilierul lui Putin, Iuri Ușakov, a declarat presei din Moscova că se așteaptă la o discuție “interesantă și francă” privind Siria. “Franța se numără printre țăril cu o poziție foarte severă față de regimul (președintelui siria – n.r.) Bashar al-Assad”, a admis el.
În timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din Franța, Putin a primit-o în audiență pe rivala lui Macron, Marine Le Pen.
În paralel, managerul de campanie al lui Macron a acuzat Rusia că a folosit “știri false” pentru a-l discredita. Rusia a negat acuzațiile.
După victoria lui Macron în cursa pentru Elysee, Putin a schimbat tonul și l-a felicitat, spunându-i că vrea să lase neîncrederea la o parte și să lucreze cu el.
PRAGMATIC
Vizita vine la șapte luni după ce liderul rus și-a anulat o deplasare la Paris, pentru inaugurarea unui complex bisericesc în apropiere de Turnul Eiffel. Putin a reacționat astfel la un diferend cu fostul președinte francez Francois Hollande, care a spus că bombardarea Alepului de către Moscova poate reprezenta o crimă de război.
Locul întâlnirii Putin-Macron va fi somptuosul Palat Versailles, unde cei doi vor inaugura o expoziție de marchează 300 de ani de relații francezo-ruse, instaurate prin vizita țarului rus Petru cel Mare în Hexagon, în 1717.
După discuții și o conferință de presă comună, Putin va vizita singur complexul Catedralei Ortodoxe din Paris.