Compania World Class România, aflată în portofoliul fondului de investiții cu capital privat Resource Partners, a deschis, la finalul lunii iulie, al doilea club premium al rețelei, după o investiție inițială în renovare și reamenajare de 350.000 de euro.
”Renovarea clubului a trecut de prima etapă, constând în dotarea W Le Club cu echipamente din linia de top Technogym Artis și în renovarea studioului de aerobic și a celui de squash. Investiția în această primă etapă a fost de aproximativ 350.000 de euro. Cea de-a doua etapă a renovării se va desfășura în următoarea perioadă”, a spus, pentru Profit.ro, Mikael Fredholm, CEO World Class România.
În total, investiția în clubul situat în zona de nord a Capitalei, în Cartierul Francez, era estimată la o jumătate de milion de euro.
Designul clubului este realizat de arhitectul suedez Henrik Lunden.
”W Le Club are o capacitate de o mie de membri, iar de la preluarea acestuia am înregistrat un procent de reînnoire a abonamentelor de 90%. De asemenea, clienți vechi ai Le Club au revenit după patru-cinci ani pentru a-și reînnoi abonamentul odată cu preluarea centrului de către World Class România”, a mai spus șeful World Class România.
Clubul a fost achiziționat, la finalul anului trecut, în urma unei licitații publice, după ce grupului Fratelli, care include și Le Club, i s-a terminat contractul pe care îl avea cu Primăria București.
„Proprietarul este în continuare Primăria. Fratelli a avut cu municipalitatea un contract de închiriere care s-a terminat, iar Primăria a organizat o licitație publică pentru a găsi un nou chiriaș. Noi am câștigat, ceea ce înseamnă că avem un contract de închiriere pe șapte ani”, a spus, în momentul anunțării preluării, Mikael Fredholm, pentru Profit.ro.
CITEȘTE ȘI World Class preia Le Club și investește 500.000 de euro pentru a-l transforma în W, al doilea club premium din București al rețeleiW Le Club se întinde pe o suprafață de 4.636 metri pătrați.
În vara anului trecut, World Class România a lansat un nou concept de club de fitness și lifestyle, intitulat W, cu cursuri de aerobic, Yoga sau Pilates pentru membri, într-un cadru intim și exclusivist.
Primul centru W by World Class, inaugurat în vara anului 2015, în urma unei investiții de un milion de euro, se află în zona Charles de Gaulle.
World Class România este lider de piață în industria de wellness autohtonă și are 31 de centre în toată țara și peste 45.000 de membri.
Acționarul majoritar al World Class România, liderul de piață în industria de wellness autohtonă, este fondul de investiții cu capital privat Resource Partners, susținut de patru investitori: EBRD, Ardian, Rabobank și EIF. Fondul de investiții se implică în proiecte cu capital privat din Polonia, România și alte state membre ale UE din Europa de Est.