Magnolia, o pisicuță alb-negru din rasa comună cunoscută sub denumirea de "tuxedo", în vârstă de trei luni și jumătate, a fost furată dintr-un magazin local de animale de companie de către un bărbat a cărui identitate nu a fost făcută publică de poliție.
Potrivit autorităților, suspectul a fugit din magazin către o sucursală din apropiere a PNC Bank, unde ar fi folosit pisicuța în timpul tentativei de jaf.
Poliția din comitatul Prince George a anunțat că agenții au intervenit la fața locului și l-au reținut pe suspect.
"Pisica a fost returnată" după arestarea suspectului, a transmis departamentul de poliție într-un comunicat remis The Guardian.
Autoritățile au precizat că nu au fost raportate persoane rănite și au refuzat să dezvăluie identitatea suspectului sau alte detalii despre caz, motivând că ancheta privind acest incident - care are toate șansele să intre în galeria celor mai bizare infracțiuni consemnate în Statele Unite - este încă în desfășurare.
Totuși, o postare pe rețelele sociale a adăpostului pentru animale Beltsville Community Cats a oferit informații suplimentare.
În postare, organizația a identificat pisicuța implicată în presupusa tentativă eșuată de jaf drept Magnolia, un pui de pisică alb-negru în vârstă de trei luni și jumătate.
Reprezentanții adăpostului au relatat că suspectul a luat-o pe Magnolia din spațiul destinat adopțiilor din magazinul Pet Supplies Plus din Beltsville, a traversat parcarea cu ea până la o sucursală PNC Bank și "a încercat să o folosească drept complice într-o tentativă de jaf".
"I-a cerut directorului băncii să țină pisicuța în brațe cât timp scria un bilet, apoi i-a înmânat biletul unui casier, cerând să îi fie predată toată suma de bani", se arată în postare.
"Din fericire, jaful a eșuat, suspectul a fost arestat, iar Magnolia a fost găsită teafără și nevătămată în biroul directorului băncii, unde cei doi au legat o prietenie după experiența prin care au trecut împreună", este relatarea de pe rețelele sociale.
















