O adevărată bombă în rândul producătorilor de echipamente sportive! Căpitanul echipei naționale a Franței, Kylian Mbappé, a semnat un contract cu producătorul de echipamente sportive On, după ce a fost asociat cu marca americană Nike încă de la începutul carierei sale, a anunțat vineri marca elvețiană, scrie News.ro.
„Astăzi, marca elvețiană de îmbrăcăminte sportivă On anunță intrarea sa în lumea fotbalului alături de campionul de fotbal Kylian Mbappé, marcând începutul călătoriei mărcii în cel mai popular sport din lume”, a declarat On într-un comunicat, precizând, de asemenea, că Thierry Henry, campionul mondial din 1998, devine directorul său de fotbal.
„(Mbappé) își va pune la dispoziție experiența sa de înalt nivel în dezvoltarea și testarea viitoarelor încălțăminte și echipamente de fotbal. De asemenea, va deveni ambasador mondial al On, extinzând parteneriatul dincolo de fotbal pentru a cuprinde mișcarea, performanța și designul contemporan”, se menționează în comunicat.
„Încă de la început, ceea ce m-a atras la On a fost posibilitatea de a construi împreună ceva cu totul nou, care va contribui la modelarea jocului de mâine. Vreau să aduc experiența și perspectiva mea în ceea ce creăm, să depășim limitele prin inovație și să rămânem mereu fideli bucuriei fotbalului. Avem un vis comun, iar acesta este doar un început”, a declarat la rândul său Kylian Mbappé, citat în comunicat.
On, care intră astfel cu pași mari în segmentul fotbalului cu această achiziție de senzație, nu a precizat valoarea contractului încheiat cu superstarul echipei naționale a Franței.
Înființată în 2010 și specializată în producția de încălțăminte de alergare sau de tenis, On îl are printre acționari pe legendarul jucător de tenis Roger Federer, care, la rândul său, a părăsit Nike la sfârșitul carierei sale pe terenuri pentru a se alătura producătorului de echipamente cu sediul la Zurich.
Plecare lui Mbappé reprezintă o lovitură dură pentru Nike, liderul mondial în domeniul articolelor sportive, care colabora cu atacantul francez încă de când acesta era foarte tânăr și îl transformase în principalul său ambasador pe piața fotbalului. Mbappé, campion mondial în 2018 și deținătorul recordului de goluri marcate în faza finală a Cupei Mondiale (22), l-a înlocuit astfel treptat pe Cristiano Ronaldo, un alt ambasador al mărcii cu „virgulă”, care, la aproape 41 de ani, se apropie de sfârșitul carierei.
Cu toate acestea, Nike are contracte cu mai multe vedete importante ale fotbalului mondial, precum Erling Haaland sau Vinicius Junior.
Compania americană, cu sediul în Oregon (nord-vest), este, de asemenea, furnizorul echipamentelor echipei naționale a Franței, întrucât și-a prelungit în 2024 contractul cu Federația Franceză de Fotbal (FFF) până în 2034, pentru o sumă estimată la 100 de milioane de euro pe an.















