Robotul STAR1, creat de o companie din China, Robot Era, a atins o viteză de circa 13 km/h, ceea ce reprezintă un nou record mondial de profil. VEZI MAI JOS VIDEO
Recordul de viteză al unui robot umanoid, deținut de Evolution V3.0, robot creat compania chineză Unitree, nu a rezistat decât șapte luni. Acum, o altă companie chineză a doborât recordul prin intermediul robotului său.
Are 117 centimetri și 65 de kilograme, arată Hotnews.
Conform oamenilor de știință chinezi care au lucrat la partea de proiectare, STAR1 poate să susțină o viteză constantă de 13 km/h pe o durată de până la 34 de minute. Mai mult, poate alerga pe aproape orice suprafață, de la iarbă la terenuri acoperite cu pietriș, pe străzi pavate sau pe drumuri de țară.
E cert că STAR1, robotul umanoid chinez care măsoară 171 de centimetri înălțime și are o greutate de 65 de kilograme, nu va câștiga prea curând o cursă în care să rivalizeze cu oamenii. Dar reprezintă un pas uriaș în ceea ce înseamnă evoluția tehnologică a roboților de acest gen.
Este adevărat, susțin oficialii Robot Era, că specialiștii companiei au apelat la un truc. Acela de a dota robotul cu teniși, pentru a-i oferi o aderență mai bună la sol. Însă, adaugă aceștia, precedentul record era deținut de un robot ale cărui membre nu părăseau solul în același timp, adică nu pășea, cum face acest robot.
STAR 1 are un „creier” de 6-7 ori mai puternic decât un laptop.
CITEȘTE ȘI VIDEO Fântâna unde în loc de apă curge vin. 365 de zile pe an, 24 de ore pe zi, vinul este gratuitRobotul celor de la Robot Era este pus în mișcare de un hardware AI care permite o putere de procesare de până la 275 de trilioane de operații pe secundă, cu mult mai mult decât cele mai performante laptopuri moderne, care permit între 45 și 55 de trilioane de operații pe secundă.
STAR1 este doar unul dintre roboții umanoizi ultraperformanți care au fost prezentați în ultimele luni de companii din China sau SUA. Printre aceștia, Optimus Gen-2 al celor de la Tesla, Atlas al celor de la Boston Dynamics sau Figure 01, creat de compania Figure AI, Inc. din SUA.