Simona Halep împlinește 28 de ani. Cum și-a început cariera

Simona Halep împlinește 28 de ani. Cum și-a început cariera
scris 27 sep 2019

Simona Halep împlinește, vineri, 28 de ani, ea aflându-se la Beijing, unde va participa, săptămâna viitoare, la ultimul turneu de categorie Premier Mandatory din 2019. La fel ca anul trecut, ziua de naștere o "prinde" în China, între turneele de la Wuhan și de la Beijing.

De Beijing se leagă unele dintre cele mai frumoase amintiri ale Simonei Halep. În urmă cu doi ani, ea urca în premieră pe locul I WTA, după ce juca finala competiției chineze. De atunci, sportiva născută la Constanța a rezistat 64 de săptămâni în fruntea ierarhiei, iar în prezent se află pe locul 6, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Halep a început tenisul de la vârsta de patru ani, mai întâi sub îndrumarea antrenorului Ioan Stan. La 14 ani, ea a debutat în circuitul ITF și a ajuns repede între cele mai bune tinere jucătoare din lume.

Proiect: Căsătoriile se pot oficia și în grădini publice, parcuri, muzee și alte locuri în aer liber CITEȘTE ȘI Proiect: Căsătoriile se pot oficia și în grădini publice, parcuri, muzee și alte locuri în aer liber

În 2008, Halep a câștigat turneul de la Roland Garros, la junioare, iar doi ani mai târziu a pătruns în circuitul profesionist.

Cariera ei a intrat pe o pantă constant ascendentă în a doua jumătate a anului 2013, în care a câștigat șase turnee, pe toate suprafețele. Halep a cunoscut consacrarea în 2014, când a jucat finala de la French Open la senioare și finala Turneului Campioanelor, la prima participare, pe lângă alte două trofee care i-au intrat în palmares.

Ca profesionistă, Simona Halep a câștigat în total 18 turnee, inclusiv două de grand slam, la Roland Garros, în 2018, și Wimbledon, în 2019.

Cariera Simonei Halep, în numere:

Titluri WTA de simplu: 19 - Wimbledon (Grand Slam), în 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), București (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), București (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) și Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele șase în 2013;

Finale WTA de simplu: 17 - Qatar Open, Madrid Open - în 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) - în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) - în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) - toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 și Fes (WTA), în 2011 și 2010.

Titluri la dublu: 1, Shenzhen - 2018, în echipă cu Irina Begu;

Finală (dublu): 1, Montreal - în 2016, în echipă cu Monica Niculescu;

Meciuri câștigate - meciuri pierdute: 490-210;

Premii totale: 33,421,946 milioane de dolari;

Cea mai înaltă clasare în ierarhia WTA: Locul 1 (64 de săptămâni).

viewscnt
Afla mai multe despre
simona halep
wuhan