Record: Vântul a bătut sâmbătă la Budapesta cu 117 km/h, aproape de viteza unui uragan

Record: Vântul a bătut sâmbătă la Budapesta cu 117 km/h, aproape de viteza unui uragan
scris 11 mar 2023

Capitala Ungariei a înregistrat sâmbătă un record în ceea ce privește puterea vântului, care a atins la rafală, pe Dealul Janos, viteza de 117 km/h, a anunțat Serviciul Național de Meteorologie.

Pe scara Saffir-Simpson a uraganelor, la o viteză a vântului de 119 km/h se poate vorbi despre un uragan de categoria 1, prin urmare recordul de sâmbătă de la Budapesta a fost foarte aproape de această forță, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Precedentul record al vitezei vântului în capitala Ungariei era de 99 de km/h și s-a înregistrat în 2019, în suburbia Lágymányos.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

O mare parte din Ungaria a fost vizată sâmbătă de o avertizare cod portocaliu de vânt. Din păcate, în ultima perioadă nu au căzut prea multe ploi în majoritatea regiunilor țării, astfel că straturile superioare ale solului sunt uscate, mai ales în centrul și nord-vestul țării. Combinația dintre suprafața uscată a solului și rafalele de vânt poate provoca cu ușurință furtuni de praf, arată serviciul meteorologic ungar.

O astfel de furtună a provocat, se pare, un accident grav sâmbătă, pe autostrada M1, la kilometrul 26, pe sensul de ieșire din capitala Ungariei. În condiții de vizibilitate aproape zero, 42 de vehicule s-au ciocnit, iar 19 dintre ele au luat foc. Ca urmare a acestui eveniment, 36 de persoane au fost rănite, inclusiv trei cetățeni români, dintre care unul este în stare gravă, potrivit MAE.

viewscnt
Afla mai multe despre
vant
uragan
record vant
budapesta