Real Madrid a devenit primul club de fotbal din lume care a realizat venituri de peste un miliard de euro pe parcursul unui exercițiu financiar, conform datelor pe care campioana en titre a Spaniei le-a dat publicității luni, informează EFE.
"Venitul din exploatare pentru exercițiul financiar 2023/2024 a ajuns la 1,073 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 230 de milioane (27%) față de exercițiul financiar 2022/2023. În acest an, în ciuda faptului că stadionul nu a fost încă pe deplin operațional, clubul a reușit să depășească nivelul de un miliard de euro ca venituri din exploatare înainte de cedarea mijloacelor fixe, cifră neatinsă până în prezent de niciun club din fotbal", precizează Real Madrid într-un comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Clubul madrilen a încheiat exercițiul financiar 2023/2024 cu un beneficiu după impozitare de 16 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 32% în raport cu exercițiul precedent (12 milioane de euro), scrie Agerpres.
Grație beneficiilor obținute, clubul și-a crescut valoarea activelor nete an de an, pentru a atinge o valoare de 574 de milioane de euro la 30 iunie 2024.
Pe de altă parte, "în cursul exercițiului financiar 2023/2024, datoria clubului a crescut cu 55 de milioane de euro ca urmare a investițiilor realizate (267 de milioane, excluzând proiectul de modernizare a stadionului)" Santiago Bernabeu.
"De remarcat în aceste investiții este investiția în jucători de 239 de milioane de euro și începerea construcției parcării Paseo de la Castellana, în care s-au investit 16 milioane de euro"', adaugă câștigătoarea ultimei ediții a Ligii Campionilor.
Real Madrid raportează că totodată valoarea contribuției clubului la "veniturile fiscale și asigurări sociale în exercițiul financiar 2023/2024 s-a ridicat la 277,1 milioane de euro".