Peste 200 de schițe făcute de Leonardo da Vinci pentru unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale pot fi văzute la Palatul Buckingham în cea mai mare expoziție din ultimii 65 de ani dedicată artistului Renașterii.
„Leonardo da Vinci: A Life in Drawing” marchează 500 de ani de la moartea lui Da Vinci și a fost inagurată vineri la Queen’s Gallery. Ea cuprinde lucrări din Britain’s Royal Collection, relatează News.ro.
Desenele făcute de maestrul italian, achiziționate în timpul domniei lui Charles II, au fost păstrate împreună de la moartea artistului, pe 2 mai 1519, în Franța, scrie Reuters.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Desenele arată că Leonardo a fost un practician serios în sculptură, arhitectură, inginerie și științe”, a spus Martin Clayton, curatorul expoziției și șef al Prints and Drawings de la Royal Collection Trust. ”S-a văzut ca o figură completă, dar desenul este activitatea care aduce totul laolaltă”.
Între cele mai importante piese se numără singurele două portrete ale lui Leonardo da Vinci făcute în timpul vieții lui, dintre care unul a fost realizat de un asistent și niciodată expus publicului.
Sunt expuse studiile lui anatomice, dar și schițe pregătitoare ale lucrărilor „Cina cea de taină” și „Salvator Mundi”, portret al lui Iisus care a devenit în 2017 lucrarea vândută cel mai scump la o licitație (450 de milioane de dolari).
„Expoziția oferă vizitatorilor o imagine de ansamblu a lui Leonardo”, a mai spus Clayton.