Profit.ro a lansat seria de articole ”INVESTIM ÎN SPORT”, aducând în centrul atenției eforturile făcute de diversele companii și branduri pentru a susține sportul românesc, într-un context în care statul nu găsește întotdeauna resursele de care este nevoie pentru a avea performanță în domeniu. În episodul de astăzi – Kaufland România.
Kaufland este una dintre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.540 de magazine în 8 țări, inclusiv România, și peste 155.000 de angajați. Investițiile companiei pe plan local merg nu numai în dezvoltarea rețelei de magazine și în extinderea afacerilor, ci și în proiecte de responsabilitate socială atât din zona educației, cât și a mediului, temelor sociale, culturale, de sănătate și sport.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Doar în ultimul an compania a investit aproape 10 milioane de euro în proiecte de CSR.
“Investiția în sport este o direcție strategică pentru noi, la Kaufland. Este integrată atât în inițiativele de responsabilitate socială (CSR), cât și în beneficiile oferite angajaților și în sprijinirea unor evenimente sportive de masă.
Sportul ne permite să promovăm un stil de viață sănătos, să contribuim la bunăstarea comunităților și să sprijinim incluziunea socială. Am investit în ultimul an financiar 9,7 milioane de euro în proiecte de responsabilitate socială din zona educației, a mediului, a temelor sociale, culturale, de sănătate & sport, reprezentând 4,1% din profitul brut al companiei”, spune Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.
Investițiile Kaufland în sport, adaugă el, au prins avânt în 2016, când Marco Hößl a preluat funcția de CEO.
“El a subliniat importanța sportului ca mijloc de sprijin pentru comunitate. În acel an, am susținut proiecte sportive prin ONG-uri care au implicat peste 22.000 de persoane, inclusiv copii și tineri din medii defavorizate.
În 2017, Kaufland a susținut expediția Atlantic4, primul echipaj românesc care a traversat Atlanticul cu o barcă cu vâsle. Prin acest proiect, s-a strâns finanțare pentru un campus medical destinat copiilor diagnosticați cu boli grave, demonstrând că sportul poate avea și un impact social major”, mai spune acesta.
Pe lângă sprijinul acordat sporturilor de performanță, continuă Valer Hancaș, Kaufland a sponsorizat și numeroase competiții și evenimente de masă, precum Crosul Pădurii, o competiție ce susține inițiativele de mediu, precum programul „Pădurea Copiilor”, care are ca scop împădurirea terenurilor degradate.
De asemenea, Kaufland a fost și sponsor principal pentru evenimente precum Color Run, B2RUN, Bucurie în Mișcare, Bicicliști în Văcărești și Alerg 24h Autism Marea Neagră.
“Toate aceste acțiuni demonstrează angajamentul nostru pentru susținerea unui stil de viață activ în toate comunitățile în care activăm”, mai spune acesta.
Un alt eveniment de succes care promovează un stil de viață activ și sănătos este Crosul Arenelor Powered by Kaufland, competiție care se desfășoară în inima Bucureștiului oferind participanților posibilitatea de a alerga pe trasee variate, de la curse de 10 km până la Family Run.
Kaufland a susținut de-a lungul anilor și susține în continuare și sporturile extreme și competiții mai puțin cunoscute, precum ultra sky marathon, singura cursă de alergare montană la peste 2.000 de metri altitudine, considerată una dintre cele mai dificile din România. În plus, Kaufland a sprijinit și competiția de yachting Kaufland Extreme Games Regatta.
Pe lângă implicarea în sporturile de masă și cele extreme, Kaufland a creat inițiative sportive pentru angajații săi.
“În fiecare an, organizăm un campionat intern de fotbal, la care participă 100 de echipe din întreaga țară, însumând peste 1.000 de jucători. Acest campionat, denumit Campionatul intern de Fotbal, a fost demarat în anul 2016 și reprezintă cea mai mare competiție internă pentru angajații noștri.
Este important pentru noi să fim o companie incluzivă și care promovează diversitatea în toate straturile societății. Așadar, este firesc să susținem activ și activitățile sportive concepute pentru persoanele cu dizabilități.
În 2022, am fost partener principal pentru evenimente precum BRD-Kaufland Wheelchair Tennis Open, Turneul de baschet în scaun rulant, Cupa BERAFLOR și Competiția Națională de Biliard în Scaun Rulant. Aceste competiții au fost o dovadă a angajamentului nostru de a oferi șanse egale tuturor sportivilor și amatorilor de sport din România”, mai spune Valer Hancaș.
În 2023, Kaufland a devenit sponsor oficial al Federației Române de Rugby și a lansat Liga de Rugby Kaufland, o competiție de elită dedicată echipelor de top din România.
“Această ligă nu doar promovează excelența sportivă, dar oferă și o platformă pentru dezvoltarea tinerelor talente și pentru educația în spiritul valorilor rugby-ului: respect, forță și camaraderie. Meciurile se desfășoară între cele mai bune echipe din România, inclusiv CS Dinamo București, CSM Știința Baia Mare și CSA Steaua București, oferind o experiență sportivă cu adevărat captivantă”, povestește directorul de comunicare al Kaufland România.
Tot în 2023, compania a sprijinit și Federația Română de Canotaj, contribuind cu 50.000 de euro pentru achiziționarea echipamentelor și susținerea sportivilor în competițiile internaționale.
Anul trecut, Kaufland a obținut și premiul pentru „Cea mai bună companie străină care susține sporturile românești”, în cadrul Sports Business Awards.
Anual, Kaufland investește aproximativ 2 milioane de euro în sport, incluzând proiecte de CSR, evenimente sportive și beneficii pentru angajați.
“Această sumă reflectă angajamentul nostru continuu de a susține sportul ca parte a strategiei noastre de responsabilitate socială”, afirmă acesta.
Și în 2024 compania a continuat să mențină același nivel de investiții, iar pentru 2025 își propune să aloce un buget similar în sport.
“Investim în sporturi care au potențialul de a promova un stil de viață sănătos și de a influența pozitiv comunitățile la scară cât mai largă. Ne concentrăm pe sporturi de masă, precum alergarea, ciclismul, rugby-ul și canotajul - sunt accesibile unui public larg și oferă oportunități notabile de performanță și dezvoltare personală.
În zona de responsabilitate socială, sprijinim proiecte care încurajează activitatea fizică în rândul copiilor și tinerilor cu posibilități reduse. În prezent, sprijinim aproximativ 1.000 de copii și tineri din medii vulnerabile, pentru care sportul reprezintă o cale de dezvoltare armonioasă și de descoperire a pasiunilor și abilităților lor native”, precizează Valer Hancaș.
“Am ales să investim inițial în sporturi de masă datorită accesibilității lor și capacității de a oferi beneficii unui număr mare de oameni. Pe viitor, ne propunem să extindem investițiile și către alte sporturi care rezonează cu valorile noastre și care pot aduce un impact pozitiv în comunitate”, mai spune el.
În toate acțiunile legate de sport, compania are în vedere atât creșterea vizibilității în rândul celor care iubesc deja mișcarea și consolidarea poziției sale de brand care încurajează mișcarea pentru cei care încă nu o practică.
“Ca target, ne concentrăm în mod special pe generațiile Millennials și Gen Z, dar nu numai”, subliniază Hancaș.
Prin parteneriatele sale, Kaufland susține în prezent aproximativ 30 de evenimente sportive diverse, de la alergare, ciclism, longboard, tenis în scaun rulant, până la sporturi de apă și iarnă, yoga și altele.
“Un proiect de suflet pentru noi este „Bucurie în Mișcare”, pe care Kaufland îl susține de peste 12 ani, devenind cel mai amplu program de promovare a sportului de masă din România. În acest timp, peste un milion de copii, tineri și adulți au participat la activități sportive desfășurate în diverse orașe. Proiectul reflectă angajamentul nostru de a aduce promova beneficiile mișcării și de a încuraja un stil de viață activ și sănătos în comunitățile din toată țara”, afirmă el.
Despre cum arată un „return on investment” (ROI) pentru investițiile companiei în sport, Valer Hancaș afirmă că acesta se reflectă în principal în impactul social și reputațional al acestora.
“Prin sprijinirea sportului, Kaufland își consolidează poziția de companie responsabilă social, promovează valorile sănătății și ale unui stil de viață activ și creează legături mai puternice cu comunitățile locale. Totuși, cel mai mare câștig este contribuția la bunăstarea generală a societății, prin susținerea sănătății și coeziunii sociale”, precizează directorul de comunicare al Kaufland România.