Guillaume Musso domină pentru al șaptelea an consecutiv clasamentul celor mai bine vânduți romancieri francezi, potrivit Le Figaro.
Institutul GfK a analizat, în 2018, vânzările romancierilor francezi din 5.000 de puncte de vânzare din Franța, scrie News.ro.
"Volumul de vânzări din top 10 al romancierilor francofoni a crescut cu 3% anul trecut. De altfel, anul acesta se regăsesc 15 scriitori francofoni în top 20 al romancierilor, de toate naționalitățile, față de 11 câți erau în 2017", a explicat Paul-Antoine Jeanton, consultat literar la GfK.

Pe primul loc în acest clasament se află Guillaume Musso. El își devansează toți confrații cu 1.617.000 de exemplare vândute. "La Jeune Fille et la nuit", publicat în aprilie 2018, a fost cel mai vândut roman al verii. Musso se menține pe primul loc din 2011, amintește cotidianul.
Pe poziția a doua este Michel Bussi (975.800 exemplare), urmat de Joël Dicker (894.400 exemplare).
O surpriză neplăcută este fără îndoială pentru Marc Levy, care se regăsește pe poziția a cincea în acest clasament, cu 820.800 de exemplare vândute.
Patru femei sunt în top 10: Aurélie Valognes (locul patru, cu 834.500 exemplare vândute), Virginie Grimaldi (674.500), Raphaëlle Giordano (602.200) și Françoise Bourdin (592.400).
În clasament mai figurează Pierre Lemaitre cu 673.200 de exemplare, Françoise Bourdin - 592.400 exemplare și Franck Thilliez - 546.100 exemplare.
Experții au constatat că cititorii francezi preferă formatul de buzunar, care reprezintă aproape două treimi din cărțile vândute.