Distincțiile sunt: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) și Premiul FIPRESCI (International Critics' Prize), scrie News.ro.
"Suntem bucuroși să anunțăm că filmul FJORD a primit Premiul François Chalais, o distincție cu o lungă tradiție în Franța. Tudor Reu, producătorul filmului FJORD, și Tudor Vladimir Panduru, directorul de imagine, au fost prezenți la ceremonie pentru a ridica premiul".
Vineri seara, filmul „Fjord”, care a fost întâmpinat la premiera mondială cu ovații, a primit Premiul François Chalais.
Creat în 1996, acest premiu aduce un omagiu muncii reporterului și cineastului care a acoperit aproape 50 de ediții ale Festivalului. Acesta este decernat în fiecare an în ajunul anunțării palmaresului competiției oficiale și recompensează un film dedicat valorilor jurnalismului.
Înaintea ceremoniei de închidere, juriul ecumenic al Festivalului de la Cannes a decernat sâmbătă, la ora 15.30, în Salonul Ambasadorilor din Palatul Festivalurilor, premiul său filmului „Fjord”.
Această distincție recompensează o operă cinematografică profund politică și umană, dar marcată și de o dimensiune spirituală și culturală, în marea tradiție a unui cinema care explorează fracturile contemporane fără a uita niciodată complexitatea ființei umane.
Pentru perspectiva lucidă pe care o oferă asupra societății noastre și pentru valorile de solidaritate, justiție și umanism pe care le întruchipează, „Fjord” a primit, de asemenea, Prix de la Citoyenneté, o distincție care pune în lumină operele cinematografice care trezesc conștiințele și pun sub semnul întrebării lumea din jurul nostru.
Filmul „Fjord” a câștigat, de asemenea, Premiul Federației Internaționale a Criticilor de Film (FIPRESCI), „pentru o poveste intensă și profund emoționantă, care invită publicul să reflecteze asupra celor două părți ale unei bătălii juridice și pune în lumină universul extremelor în care trăim astăzi”.














