Elon Musk: Un bilet până pe Marte ar putea costa mai puțin de 100.000 dolari, în funcție de volumul traficului

Elon Musk: Un bilet până pe Marte ar putea costa mai puțin de 100.000 dolari, în funcție de volumul traficului
scris 12 feb 2019

Elon Musk estimează că o călătorie spre Marte la bordul viitoarei Starship va costa sub 500.000 de dolari și “poate chiar sub 100.000 de dolari”, în funcție de volumul traficului de pasageri.

Prețul unui bilet “va depinde foarte mult de volumul traficului, însă sunt extrem de încrezător că mutatul pe Marte (biletul de întors este gratuit) va costa, într-o zi, mai puțin de 500.000 de dolari și poate chiar sub 100.000 de dolari”, a scris Musk pe Twitter.

Urmărește-ne și pe Google News

Șeful SpaceX apreciază că un bilet care va costa mai puțin de 100.000 de dolari va fi suficient de ieftin pentru ca “majoritatea oamenilor din economiile avansate să își poată vinde locuințele de pe Pământ și să se mute pe Marte, dacă vor acest lucru”.

Isărescu: BNR cere Guvernului ruperea, în totalitate, a taxei bancare de indicele ROBOR CITEȘTE ȘI Isărescu: BNR cere Guvernului ruperea, în totalitate, a taxei bancare de indicele ROBOR

Musk a publicat, recent, primele fotografii cu prototipul Starship, viitoarea navă spațială care ar urma să transporte coloniști pe Marte. Prototipul a fost deja asamblat și va fi folosit pentru teste suborbitale.

De asemenea, SpaceX derulează în prezent teste cu noul motor Raptor, iar Musk a anunțat că acesta a atins puterea necesară pentru propulsia Starship și a booster-ului Super Heavy, cele două componente ale sistemului de transport spațial.

Principala misiune a Starship este colonizarea planetei Marte. Șeful SpaceX estimează că prima bază pe Marte va fi construită în 2028, la patru ani după ce Starship va efectua primele zboruri cu echipaj uman.   

Până atunci, Starship va transporta primii pasageri privați într-o călătorie în jurul Lunii, eveniment programat pentru anul 2023.

viewscnt
Afla mai multe despre
elon musk
starship
marte
pret bilet
pret bilet marte
calatorie marte
spacex
bfr