Guvernul va aplica o nouă schemă de ajutor de stat pentru industria locală a cinematografiei, valabilă până în 2021 și având un buget anual de 50 milioane euro, bani pregătiți să fie alocați cu titlul de susținere a producătorilor de film, în scopul creșterii producției autohtone.
Valoarea maximă a finanțării nu va putea depăși 10 milioane euro pentru fiecare proiect.
Condițiile de primire a banilor pot fi văzute AICI.
La finele anului trecut, Guvernul a avansat un document care stabilea că bugetul pentru distribuirea și exploatarea filmelor românești va crește de la 547.000 la 1.000.000 de euro.

Banii provin din Fondul cinematografic, alimentat din surse stabilite prin art. 13 alin (1) al O.G 39/2005, fără să fie implicate resurse financiare de la bugetul de stat.
Perioada de valabilitate a schemei în care vor fi acordate ajutoare de minimis este de cinci ani, respectiv până la 8 decembrie 2019.