Chloe Zhao a câștigat, sâmbătă, prestigiosul premiul pentru cel mai bun lungmetraj "Nomadland", decernat de Sindicatul regizorilor americani (DGA), ultima mare ceremonie înaintea premiilor Oscar, într-un sezon de premii organizate virtual și întârziate de pandemie, potrivit AFP.
Regizoarea și-a dedicat discursul elogiindu-și colegii nominalizați. "Nomadland" a primit numeroase premii înainte de ceremonia Oscarurilor din 25 aprilie, scrie News.ro.
"Vreau să vă mulțumesc pentru că m-ați învățat atât de multe și m-ați susținut. Ați făcut această călătorie atât de specială", a declarat regizoarea, în vârstă de 39 de ani, prin videoconferință, cunoscută și pentru filmul său "The Rider".
Până în prezent, singura femeie care a fost recompensată cu trofeul pentru "cel mai bun lungmetraj" era Kathryn Bigelow pentru "The Hurt Locker", câștigător la Oscar în 2009.
La această categorie au mai fost nominalizați regizorii: David Fincher ("Mank"), Emerald Fennell ("Promising Young Woman") și Lee Isaac Chung ("Minari"), care vor fi și în cursa pentru "cel mai bun regizor" la premiile Oscar.
Premiile DGA sunt considerate un bun indicator de șanse al unui film de a câștiga un Oscar la categoria "cel mai bun regizor". Chloe Zhao este considerată marea favorită anul acesta.
Anul trecut, DGA l-a preferat pe Sam Mendes ("1917") lui Bong Joon-ho ("Parasite") și a prezis corect câștigătorul timp de șase ani la rând până atunci.
"Nomadland", o dramă semi-ficțională, urmărește o comunitate de americani în vârstă care trăiesc în camionete din cauza Marii Recesiuni și duc o viață efemeră în vestul american.
Zhao, originară din Beijing, a declarat că speră ca prin acest film spectatorii să poată "să aibă experiența vieții persoanelor pe care le pot considera drept "celălalt" și astfel "să se simtă mai puțin singuri". Ea a descris filmul ca pe o ieșire și un remediu a propriei experiențe de "singurătate foarte intensă".
Premiul la categoria "first-time feature film" a fost atribuit lui Darius Marder pentru "Sound of Metal". Pelicula urmărește un baterist heavy metal ce devine surd, de altfel nominalizată la Oscar la categoria "cel mai bun film".
CITEȘTE ȘI Oscar 2021 - Nominalizații și invitații lor se califică drept lucrători esențiali, pentru derogăriPremiul pentru "cel mai bun documentar" a fost primit de Michael Dweck și Gregory Kershaw pentru "The Truffle Hunters", care urmărește un grup de persoane în vârstă italiene și pe câinii lor fideli în tradiția lor veche de secole de a căuta delicii culinare în pădure.
Lesli Linka Glatter a primit trofeul pentru ultimul sezon al serialului televizat "Homeland" la categoria "cel mai bun serial dramatic".
Susanna Fogel, regizoarea "The Flight Attendant", a câștigat la categoria "cel mai bun serial comedie", în timp ce Scott Franck (“The Queen’s Gambit”) a primit trofeul la categoria "cel mai film de televiziune sau serie limitată".
18.000 de profesioniști au votat pentru aceste premii.
Președintele Sindicatului, Thomas Schlamme, care a câștigat premiul la categoria "Variety/Talk/News/Sports - Specials" pentru "A West Wing Special to Benefit When We All Vote” - a deschis ceremonia virtuală din sala teatrului ultramodern a DGA de la Hollywood.