Producătorii emisiunii de televiziune americane The Amazing Race, difuzată de CBS, vor filma în luna aprilie, pentru sezonul 2025, un episod în București, promovând astfel tradițiile și atracțiile locale, conform datelor Profit.ro.
The Amazing Race este un reality show american în care echipe concurează în întreaga lume. Fiecare sezon este împărțit în etape, iar fiecare etapă solicită echipelor să deducă indicii, să navigheze singure în zone străine, să interacționeze cu localnicii, să facă provocări fizice și mentale și să călătorească cu avionul, barca, taxiul și alte opțiuni de transport public cu un buget limitat. Echipele sunt eliminate progresiv, în timp ce prima echipă care ajunge la sfârșitul etapei finale câștigă marele premiu de 1 milion dolari. Emisiunea rulează în formatul actual din 2001, iar numeroase versiuni internaționale au fost dezvoltate urmând aceeași structură de bază. Emisiunea are peste 80 de milioane de telespectatori și a câștigat 15 premii Emmy.
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Având în vedere ”arhitectura deosebită, structura monumentală și grandoarea finisajelor din Palatul Parlamentului”, producătorii au solicitat pentru acest proiect folosirea sălilor "Unirii" si "Take Ionescu" din cadrul Centrului Internațional de Conferințe de la Palatul Parlamentului.
Tradițiiile și cultura românească vor fi promovate în emisiune prin probele acesteia.

Sezonul 2025 al Amazing Race va fi filmat în marile capitale europene, inclusiv în București. Episodul dedicat capitalei României va include obiceiuri, tradiții, elemente culturale și locatii reprezentative pentru țara noastră.
Pe lângă expunerea normală a emisiunii, care este difuzată global în peste 200 de teritorii, pentru acest episod, compania Expedia va promova conținutul pe website-urile sale.