Îți place să fii întotdeauna cu un pas înaintea tuturor și să aplici tendințele în Design Interior chiar la tine acasă? SensoDays a fost în luna februarie la celebrul Târg Ambiente de la Frankfurt, a aflat toate trendurile din domeniu, așa că în perioada următoare pregătește colecții spectaculoase, produse chic, dar și includerea în portofoliu a unor branduri noi.
Sezonul cald se anunță unul promițător la SensoDays. Până când te vei putea bucura de toate surprizele pregătite pe site, iată mai jos care sunt trendurile momentului în servirea mesei, așa cum au fost ele prezentate în cadrul Târgului Ambiente din Frankfurt.
Sticlă în culori, forme și materiale inedite
În 2019, aspecte cum ar fi culoarea, forma și mai ales materialul sunt deosebit de importante. Acestora li se alătură criterii precum sustenabilitatea, dar și posibilitățile de reciclare. În acest context, produsele Zwiesel s-au aflat în topul preferințelor specialiștilor de la Târgul Ambiente.
Inovative, cu o claritate aparte și deosebit de rezistente, paharele Schott Zwiesel sau Zwiesel 1872, realizate din sticlă cristal Tritan, sunt preferate de către sommelieri, producătorii de vin sau hotelurile de lux din întreaga lume. Tocmai materialul face aici diferența, sticla cristal Tritan fiind realizată după o rețetă unică, în cadrul căreia plumbul a fost înlocuit cu titan și zirconiu.
Pahare, accesorii și decorațiuni cu o estetică deosebită, realizate manual
Foarte apreciate sunt anul acesta nu numai produsele pentru servirea mesei cu un concept inedit, ci și cele realizate manual. LSA International este unul dintre brandurile apreciate la Târgul Ambiente, prezent și pe site-ul SensoDays.
Piesele inspirate din spațiul cosmic, designul modern, dar și faptul că aproape toată sticla LSA este suflată și pictată manual – toate recomandă LSA ca una dintre companiile în trend în această perioadă. Fiecare produs este suflat și pictat manual, fiind apoi atent finisat de către artizanii talentați. De altfel, acest întreg proces s-a transformat într-un simbol al LSA, ceea ce le-a adus recunoașterea internațională și colaborarea cu nume de top în domeniu.
Porțelan premium Villeroy&Boch, sticlă cristal și produse chic
Servirea mesei este atât un ritual simplu, care ne oferă câteva clipe de liniște, cât și un prilej pentru reîntâlnirea cu persoanele dragi. De fiecare dată, atmosfera este cea mai importantă, aceasta fiind creată inclusiv prin produsele alese. Mergi la sigur cu produsele Villeroy&Boch, un brand de top prezent atât în cadrul târgului, cât și în portofoliul SensoDays.
Piese de calitate, realizate fie din porțelan premium, fie din sticlă cristal, designul ce îmbină perfect tradiția cu spiritul inovativ – de la pahare sau boluri până la vaze sau elemente decorative, Villeroy&Boch le bifează pe toate.
Târgul Ambiente de la Frankfurt a trasat deja noile direcții în Home Décor 2019. În perioada următoare, SensoDays va avea ca obiectiv principal integrarea acestor noutăți în domeniu. Tocmai de aceea, surprizele și colaborările de top vor continua în cadrul site-ului cu peste 100 de branduri internaționale în portofoliu, prezent în aproximativ150.000 de case ale românilor cu cel puțin un produs.