Autovehiculele noi de culoare albă, în preferințele românilor în primele nouă luni din 2015

Autovehiculele noi de culoare albă, în preferințele românilor în primele nouă luni din 2015
scris 2 nov 2015

Peste o treime dintre autovehiculele noi vândute în România, în primele nouă luni ale anului, au fost de culoare albă, iar aproape un sfert au fost gri, reiese din statistica Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

Potrivit sursei citate, în funcție de culoarea preferată, în primele trei trimestre din 2015, cele mai multe autoturisme noi vândute au fost de culoare albă (35,4%), urmate de cele gri (22,2%) și albastre (17,1%).

Urmărește-ne și pe Google News

De asemenea, după clasificarea în funcție de țara de proveniență a autoturismelor, situația se prezintă astfel: 33,2% sunt de proveniență autohtonă, 17,9% sunt import Germania, 9,9% din Cehia, 7,5% din Spania și 7,2% din Franța.

Pe de altă parte, statistica de specialitate relevă faptul că, în primele trei trimestre din acest an, vânzările de autovehicule electrice și hibride noi în România au ajuns la 332 de unități, în creștere cu 111% față de aceeași perioadă din 2014.

Numărul mașinilor ecologice raportate în intervalul ianuarie - septembrie 2015 reprezintă echivalentul a 0,5% din totalul autovehiculelor noi comercializate în aceeași perioadă. Doar la nivelul lunii septembrie din acest an, au fost înregistrate vânzări de mașini electrice în număr de 60 de unități (0,4% din totalul vânzărilor), în creștere cu 130% față de luna anterioară, când s-au vândut 26 de mașini electrice și hibride.

Potrivit APIA, din totalul celor 332 de unități vândute, 22 au fost 100% electrice, creșterea față de primele nouă luni din 2014 fiind de 111%, când se consemnaseră 157 de mașini 'verzi' comercializate (din care doar 3 complet electrice).

Totodată, în funcție de tipul de combustibil, autoturismele diesel au continuat să domine piața, cu o pondere care, la nouă luni, a ajuns la 53,4% din totalul comercializat (37.580 unități), în timp ce autovehiculele pe benzină au însumat 45,6% din piață, respectiv 27.295 de unități.

În ceea ce privește vânzările de autovehicule noi, datele oficiale arată că, în primele nouă luni din 2015, acestea au crescut în România cu 16,2%, până la 85.511 de unități, comparativ cu același interval din 2014, acest trend fiind susținut în continuare de achizițiile realizate de persoanele juridice, cu o pondere în scădere, de 73%.

Pe segmentul autovehiculelor rulate, statistica relevă faptul că, în primele trei trimestre din 2015, acestea au consemnat un avans de 12,5%, comparativ cu perioada similară din anul precedent, respectiv circa 180.000 de unități față de aproximativ 160.000.

La capitolul producție națională, în luna septembrie 2015, s-au înregistrat 41.784 de autovehicule, cu 18,4% mai puține decât luna similară din 2014. Per total, în perioada ianuarie - septembrie 2015, producția totală de autovehicule s-a situat la 298.355 de unități, în creștere cu 3,8% față de perioada similară din anul precedent. Dintre acestea, 259.570 unități au fost produse de Dacia și 38.785 de către Ford.

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
autovehocule
apia
masini albe
masini gri