Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a respins, marți, legea anticorupție adoptată de Parlament în luna decembrie, precizând că aceasta nu ar permite investigarea eficientă a rețelelor de corupție, scrie Reuters. În 1 ianuarie, Bulgaria, cea mai săracă membră a Uniunii Europene, criticată din cauza ineficienței sale în fața corupției endemice, a preluat președinția Consiliului UE.
"Cred că legea adoptată nu numai că nu creează un temei juridic adecvat pentru combaterea corupției, ci chiar va face dificilă combaterea acesteia", a declarat Rumen Radev, care a câștigat alegerile prezidențiale în noiembrie 2016, scrie News.ro.
Legea anticorupție a fost adoptată de Parlamentul Bulgariei în 20 decembrie și prevede crearea unei instituții unice de luptă împotriva corupție, a cărei conducere va fi numită de către Parlamentul bulgar, lucru care ar putea să-i afecteze obiectivitatea, nota Reuters.
CITEȘTE ȘI Autoritățile de la Bruxelles se pregătesc să ceară o creștere importantă a contribuțiilor la viitorul buget al UELegea prevede că pot fi investigați președintele țării, premierul și parlamentarii, precum și consilierii municipali, directorii de spitale și șefii vămilor din Bulgaria.
“Această lege corespunde cu dorințele cetățenilor bulgari și Comisiei Europene”, declara Tsvetan Tsvetanov, președintele grupului parlamentar al partidului de guvernământ GERB.
Însă, au existat mai mulți analiști care consideră că noua lege nu va permite investigarea eficientă a rețelelor de corupție.
Președintle Radev susținea că această instituție, care va avea rolul de a investiga persoanele cu funcții importante în stat, ar putea să nu fie independentă și să fie chiar folosită de cei aflați la putere pentru a-și persecuta opozanții politici.
“Instrumentele implementate de noua lege sunt ineficiente. Ele nu reprezintă o lovitură asupra celor care hrănesc corupția și pot fi folosite ca o armă împotriva oamenilor care incomodează“, declara președintele bulgar.
Comisia Europeană a criticat în repetate rânduri Bulgaria pentru faptul că autoritățile nu reușesc să-i ancheteze și să-i condamne pe oficialii corupți și că nu și-a revizuit legile justiției, considerate neconforme cu legislația europeană.
În 1 ianuarie, Bulgaria, cea mai săracă membră a Uniunii Europene, criticată din cauza ineficienței sale în fața corupției endemice, a preluat președinția Consiliului UE.