Compania iSTYLE Retail SRL, care comercializează produse ale gigantului american Apple pe plan local, estimează pentru acest an atingerea unui business similar lui 2019, când a înregistrat o cifră de afaceri de 237,1 milioane de lei.
"Noile provocări cu care se confruntă economia la nivel internațional ne-au determinat să ne adaptăm strategia în căutarea celor mai bune soluții de business. Contactul permanent cu clienții și atenția la necesitățile acestora au reprezentat punctele-cheie în abordarea noastră. Până în acest moment, deși cele 11 magazine iSTYLE din România au fost închise timp de trei luni, preconizăm că vom înregistra date financiare similiare anului trecut. Din strategia și viziunea iSTYLE face parte și deschiderea primului magazin stradal din România începând de luna viitoare, care va fi amplasat în centrul Bucureștiului,” spune Valeriu Ion, directorul general al iSTYLE Retail pentru România, Bulgaria și regiunea Mării Adriatice.
În luna octombrie, retailerul a relocat magazinul din Brașov, acesta fiind amplasat acum în cadrul centrului comercial AFI Brașov, după o pauză de câteva luni de la închiderea locației anterioare. Magazinul are o suprafață de 105 metri pătrați.
iSTYLE deține 11 magazine în București și alte 5 orașe (Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Iași și Timișoara), precum și magazinul online istyle.ro. De asemenea, iSTYLE deține și magazinul iCentre, preluat în prima parte a anului 2019.
iSTYLE Retail SRL are circa 70 de angajați și este controlată integral de iSTYLE Professional Services, companie deținută de iSTYLE Cyprus Limited – 99,94% și Valeriu Adrian Ion – 0,06%.
În 2019, profitul net al companiei a urcat de cinci ori, la 4,4 milioane de lei.
iSTYLE, parte a Midis Group, este cea mai mare rețea de magazine Apple Premium Reseller din Centrul și Estul Europei. În România, iSTYLE este unic partener comercial Apple cu statutul de APR.
Prin intermediul celor 46 de magazine retail și online la nivel european, iSTYLE oferă gama completă de Mac, iPad, iPhone, Apple Watch și Apple TV, împreună cu un portofoliu de accesorii și software.