Guvernul va discuta astăzi modificarea celebrei OUG 114/2018 pentru a a permite lansarea procedurii de atribuire a licențelor de telecomunicații din generația a cincea (5G) până la finele acestui an.
Documentul pregătit poate fi văzut AICI.
Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) a transmis anterior că speră ca modificarea OUG 114 să aibă loc în următoarele zile, înainte de vacanța parlamentară, pentru a putea demara și încheia procedura pentru atribuirea licențelor de telecomunicații din generația a cincea (5G) până la finele acestui an. Dacă Executivul nu va aproba săptămâna viitoare proiectul de act normativ întocmit de Ministerul Comunicațiilor, licitația 5G se va încheia în 2020, afirma săpămâna trecută Bogdan Iana, vicepreședinte ANCOM.
"Fără modificarea OUG 114 nu putem, spre exemplu, să propunem un preț de pornire al licitației, aspect esențial la întocmirea caietului de sarcini al licitației. Pe perioada vacanței parlamentare, Executivul nu poate emite decât ordonanțe simple, nu de urgență. Parlamentul este în sesiune extraordinară în cursul săptămânii viitoare și Guvernul are posibilitatea să emită o ordonanță de urgență care să modifice prevederile OUG 114/2018. Dacă proiectul de act normativ nu se aprobă, abia în septembrie se poate relua discuția, fapt ce va întârzia licitația foarte mult față de calendarul pe care ANCOM l-a agreat cu industria. Practic, licitația se va încheia în prima parte a anului 2020", a spus Iana.
CITEȘTE ȘI Vodafone lansează abonamente 5G în România, cu viteză mobilă de 10 ori mai mare decât 4GTot Lovin a mai spus că, la finele anului 2018, ANCOM a transmis Ministerului Finanțelor Publice, la solicitarea acestuia, că prețul minim al licențelor 5G ar trebui să pornească de la circa două miliarde de lei.
"Voi fi direct și spun că nu trebuie să inventăm apa caldă. Licitațiile precedente, pentru licențele 3G și 4G, au mers bine pentru că a fost un dialog cu operatorii de telecomunicații. Dacă vom continua acest dialog, România își va pătra avantajele în industria comunicațiilor, respectiv de raportul bun calitate/preț și gama largă de servicii. Dacă încercăm să aducem inovații, în ghilimele, s-ar putea să nu facem bine. Până acum am avut un model de succes, bazat pe dialog, a se vedea rezultatele licitațiilor 3G și 4G. care au fost apreciate și în afara țării", a spus Grindeanu.
La finele anului 2018, Executivul a adoptat OU 114 care a adus modificări importante pentru mai multe domenii de business, inclusiv pentru industria telecomunicațiilor.
Reacția marilor jucători telecom nu a întârziat să vină. Astfel, la finele anului 2018, în premieră, marii jucători telecom s-au unit și au criticat Guvernul pentru aceste măsuri, aflate atunci în pregătire, atenționând că sunt majorate taxe la un nivel excesiv și blocant, urmând ca efectele să fie o povară pentru toți utilizatorii de internet, telefonie și TV.
În ianuarie 2019, Asociația Operatorilor Mobili din România (AOMR), ai cărei membri sunt operatorii Orange, Telekom și Vodafone, au solicitat Executivului să anuleze prevederile OUG 114/2018 referitoare la comunicațiile electronice, acuzând că actul riscă să dezechilibreze industria de profil și reduce investițiile în rețele cu aproximativ 100 de milioane de euro.
Totoodată, Profit.ro a anunțat anterior că prețul minim al viitoarelor licențe de telecomunicații din generația a cincea (5G), programate să fie scoase la vânzare în toamna anului 2019, va reprezenta 2% din cifra de afaceri din anul precedent, înregistrată la nivelul ramurii CAEN unde se încadrează activitatea de comunicații electronice, înmulțit cu numărul de ani pentru care este acordată licența, conform deciziei pregătite de Guvern.
CITEȘTE ȘI Google extinde o investiție în centre de date din Olanda cu 1 miliard de euro, la 2,5 miliarde de euroPrelungirea licențelor de comunicații mobile de generația a doua (2G) și treia (3G va fi posibilă la o valoare minimală care va reprezenta 4% din cifra de afaceri din anul precedent prelungirii, înregistrată la nivelul ramurii CAEN unde se încadrează activitatea de comunicații electronice, înmulțită cu numărul de ani pentru care se acordă licența.
În ianuarie 2019, Digi, care a criticat în decembrie ordonanța, a majorat tarifele lunare.
În luna martie 2019, marii operatori telecom au avertizat autoritățile, prin intermediul unui document aflat în posesia Profit.ro, că vor ataca OUG 114/2018 la Curtea Constituțională dacă prevederile referitoare la comunicațiile electronice nu sunt eliminate acum în Parlament, apreciind că șansele de câștig sunt mari.
Recent, ANCOM a anunțat că vrea să finalizeze licitația 5G până la 31 octombrie.