Grupul energetic numărul 5 Rovinari, care a costat peste 100 de milioane euro, este gata să fie pus în funcțiune anunță ministrul Energiei

Grupul energetic numărul 5 Rovinari, care a costat peste 100 de milioane euro, este gata să fie pus în funcțiune anunță ministrul Energiei
scris 6 oct 2024

Grupul energetic numărul 5 Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, este gata să fie pus în funcțiune și conectat la Sistemul Energetic Național, costul proiectului fiind de peste 100 de milioane de euro, a scris, duminică, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat de G4Media.ro.

„La aproape zece ani de când a intrat în proces de retehnologizare, grupul energetic numărul 5 Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, este gata să fie pus în funcțiune și conectat la Sistemul Energetic Național. 330MW producție în bandă, pe bază de cărbune pentru energia României, care trebuie să fie sigură, accesibilă și competitivă, și verde – în această ordine. Acest proiect a costat peste 100 de milioane de euro și a necesitat un efort uman greu de cuantificat. Vorbim, probabil, despre una dintre cele mai complexe lucrări efectuate în infrastructura sistemului energetic din România. S-au efectuat toate lucrările necesare pentru conformare la cerințele de mediu (conform celor mai stricte standarde la nivel european): instalație de desprăfuire electrostatică, instalație de desulfurare a gazelor de ardere, instalații de evacuare în sistem slam dens, instalație de denoxare a gazelor de ardere. Lucrările de reabilitare și modernizare au fost realizate de către firme terțe și personal propriu, sub coordonarea specialistilor din cadrul S.E.Rovinari. Prin lucrările realizate, la acest grup se preconizează costuri de funcționare comparabile cu cele ale grupurilor pe gaze”, a precizat Burduja, transmite Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit oficialului, în ultimele zile au fost realizate testele și verificările necesare reconectării grupului energetic la SEN, iar momentul intrării efective a acestuia în exploatare este foarte aproape.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

„Îi felicit pe toți cei care, în ultimii ani, au pus umărul la finalizarea acestui proiect atât de important – conducerea CEO, specialiștii și firmele implicate. O mențiune specială pentru Dan Plaveti, președintele directoratului, un profesionist care în foarte multe momente în ultimii ani a ținut CEO pe drumul drept, în ciuda provocărilor.
S-ar fi putut face lucrurile mai repede? Probabil. Cu siguranță, însă, în viitor, trebuie să accelerăm procesul de extindere și modernizare a infrastructurii energetice. Timpul nu are răbdare, problemele le știm, nu doar pentru România, ci pentru cea mai mare parte a Europei. Suntem un actor central în Europa și depinde doar de noi să ne întărim această poziție”, susține ministrul Energiei.

Acesta a adăugat: „Am trecut în ultimul an rapid de la discuții teoretice despre securitate și independență energetică, la acțiuni concrete, care înseamnă susținerea pe scară largă a investițiilor în acest sector. Am mai spus-o și o repet: sunt zeci de ani în care s-au făcut prea puține pentru sectorul energetic, iar astăzi plătim cu toții costurile. Vestea bună este că efectele investițiilor din ultimii ani încep să se vadă. Energie pentru o nouă Românie!”

viewscnt
Afla mai multe despre
burduja
rovinari
energie