Gothaer Asigurări va avea un nou director financiar

Gothaer Asigurări va avea un nou director financiar

Reiner Turr, director financiar Gothaer Asigurări România

scris 14 nov 2019

Noul director financiar al Gothaer Asigurări este Reiner Türr, care va fi și directorul general adjunct al companiei. Anul trecut, compania a înregistrat un business de 154,4 milioane de lei și pierderi de peste 50 milioane de lei.

Türr are o experiență de 25 de ani ca expert financiar în industria financiară și de asigurări.

Urmărește-ne și pe Google News

În 2005, el s-a alăturat grupului Gothaer în calitate de manager de investiții, acțiuni și fonduri de investiții al Gothaer Asset Management AG din Köln, înainte de a deveni membru în Consiliul de Administrație al Gothaer Asset Management AG, în 2009.

Euroins a subscris prime de aproape 200 milioane euro și așteaptă schimbări legislative. \ CITEȘTE ȘI Euroins a subscris prime de aproape 200 milioane euro și așteaptă schimbări legislative. "Rezultatul tehnic s-a înrăutățit din cauza condițiilor mai dificile de pe piața RCA din România, dar rezultatul final nu a fost afectat semnificativ."

Gothaer România a încheiat anul 2018 cu o pierdere de 50,32 milioane de lei, dublu față de anul precedent, pe fondul creșterii cheltuielilor curente și rezervelor constituite la sfârșitul anului trecut ca urmare a insolvenței CBL, un asigurător australian, precum și alte cheltuieli viitoare ale companiei. De asemenea, asigurătorul a înregistrat o rata brută a daunei pe întreg portofoliul de 69,1%, de la 39,9% la finele anului 2017, dinamică influențată de redeschiderea în instanță a unor dosare mari de daună pe linia de asigurări de credite și garanții.

Pleacă sau nu Gothaer din România? Pe termen mediu, răspuns afirmativ CITEȘTE ȘI Pleacă sau nu Gothaer din România? Pe termen mediu, răspuns afirmativ

Grupul financiar german Gothaer a intrat pe piața din România în octombrie 2012, prin preluarea a 67% din capitalul social al Platinum Asigurări. Acțiunile au fost vândute de Constantin Toma, fost director general al Omniasig și președinte CA al companiei, și Efraim Naimer, membru CA. Ulterior, pachetul de acțiuni deținut de cei doi administratori a scăzut de la 33% la 17,7%, în urma infuziilor de capital realizate de Gothaer.

În februarie 2014, grupul german a anunțat că își va majora participația la subsidiara din România de la 82,3% la 100%, prin preluarea acțiunilor controlate de Toma și Naimer, care dețineau fiecare câte 8,85% din titluri.

Cu aproape 200 de ani de experiență în asigurări, grupul german are 4,3 milioane de clienți și prime brute subscrise anuale de peste 4 miliarde euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
gothaer
director financiar