ULTIMA ORĂ Licitația 5G a fost amânată pentru prima jumătate a anului viitor

ULTIMA ORĂ Licitația 5G a fost amânată pentru prima jumătate a anului viitor
scris 31 oct 2019

Licitația pentru frecvențele destinate introducerii telecomunicațiilor din generația a cincea (5G), care ar fi trebuit să se încheie în acest an, a fost amânată pentru prima jumătate a anului 2020, a anunțat președintele ANCOM, Sorin Grindeanu.

Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare

"Licitația a fost amânată pentru că memorandumul de înțelegere semnat cu SUA în luna august, document cu regim strict secret, nu a fost transpus în legislația primară, plus o serie de cerințe de securitate rețelelor impuse de Comisia Europeană și adoptarea unui act normativ privind prețul de pornire al licențelor și calendarul de plată a acestora", a explicat Grindeanu.

Urmărește-ne și pe Google News

El a adăugat că își dorește ca licitația să fie un succes, dar acest deziderat poate fi atins doar dacă toate condițiile impuse viitorilor candidați vor fi cunoscute din timp de către aceștia.

FOTO Asirom își schimbă sigla CITEȘTE ȘI FOTO Asirom își schimbă sigla

"Nu poți să dai drumul la o licitație și, după ce ai finalizat-o, să impui câștigătorilor licitației printr-un act normativ o serie de condiții care transpun în legislație un memorandum sau alt document", a spus președintele ANCOM.

Întrebat dacă amânarea licitației 5G este un eșec, Eduard Lovin, vicepreședinte ANCOM, a afirmat că România rămâne în primul val al țărilor care au o strategie pentru 5G. În plus, printr-o rearanjare a spectrului radio, doi operatori din România au lansat deja servicii 5G comerciale.

"România se află în primele 5 țări din Europa care au lansat comercial servicii 5G. Primele țări au fost Austria și Marea Britanie, în luna mai, iar în iunie au urmat România, Italia și Spania", a spus Lovin.

Potrivit calendarului ANCOM, anunțat în iunie, licențele de utilizare a frecvențelor radio urmau să fie acordate câștigătorilor până la finele acestui an, ceea ce ar fi permis ca operatorii să poată folosi o parte a spectrului câștigat începând cu 1 ianuarie 2020.

Amânarea licitației înseamnă și un minus la bugetul de stat, suma estimată de ANCOM pentru vânzarea licențelor situându-se la circa 2 miliarde de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
ancom
grindeanu
5g
licitatie
conferinta