Gabriel Resources și Roșia Montană Gold Corporation au deschis procese prin care contestă sechestrul pus de autoritățile române în urma pierderii procesului intentat Statului Român

Gabriel Resources și Roșia Montană Gold Corporation au deschis procese prin care contestă sechestrul pus de autoritățile române în urma pierderii procesului intentat Statului Român
scris 21 apr 2024

Acționarul majoritar al companiei Roșia Montană Gold Corporation SA, Gabriel Resources, a dat în judecată Oficiul Registrului Comerțului de pe Lângă Tribunalul Alba, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), dar și compania RMGC, în cadrul căreia este asociat.

Gabriel Resources contestă sechestrul pus pe acțiunile RMGC în contul datoriei de aproximativ 10 milioane de dolari pe care Gabriel Resources o are față de Statul Român, reprezentând daunele acordate statului român în urma câștigării procesului desfășurat la Washington. În procese separate, și RMCG a dat în judecată autoritățile române, reprezentate de mai multe instituții, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Luna aceasta mai multe procese au fost deschise la Tribunalul Alba, dosarele având ca reclamanți societatea Gabriel Resources (Jersey) Limited și compania Roșia Montană Gold Corporation.

Este vorba despre patru procese, toate înscrise pe rolul Tribunalului Alba în data de 11 aprilie. În două dintre dosare reclamant este Gabriel Resources (Jersey) Limited în calitate de Asociat Majoritar La Roșia Montană Gold Corporation SA, iar în alte două reclamant este societatea Roșia Montană Gold Corporation SA.

Procesele au ca obiect „plângere împotriva rezoluției directorului Oficiului Registrului Comerțului” din județul Alba. În cele două procese intentate de Gabriel Resources, compania dă în judecată Oficiul Registrului Comerțului Alba, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba, dar și compania mamă, RMGC, la care și Statul Român are o parte din acțiuni.

Operatorii aerieni Emirates și flydubai și-au reluat zborurile normale, după inundațiile grave din Emiratele Arabe Unite CITEȘTE ȘI Operatorii aerieni Emirates și flydubai și-au reluat zborurile normale, după inundațiile grave din Emiratele Arabe Unite

În procesele deschise de Roșia Montană Gold Corporation SA, compania cheamă în instanță Oficiul Registrului Comerțului Alba, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba.

Ziarul Unirea notează că, în aceste dosare, Gabriel Resources contestă o rezoluție emisă la 1 aprilie 2024 de către directorul Registrului Comerțului din județul Alba, prin care a fost pus sechestru pe acțiunile RMGC. Decizia a fost luată la solicitarea reprezentanților ANAF, prin Administrația Finanțelor Publice Alba, în contul datoriei de aproximativ 10 milioane de dolari pe care Gabriel Resources o are față de Statul Român, reprezentând daunele acordate statului român în urma câștigării procesului desfășurat la Washington, la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID).

„ANAF a transmis o notificare de plată celor de la Gabriel Resources la sfârșitul lunii martie 2024 și, ulterior, a solicitat ORC instituirea sechestrului asigurător pe participația de 80,69% a societății la Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), acțiunile neputând fi vândute sau transferate de către compania minieră cu sediul în județul Alba”, notează Ziarul Unirea.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: La București s-au absorbit doar un miliard de euro și aceștia în ultima sută de metri CITEȘTE ȘI Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: La București s-au absorbit doar un miliard de euro și aceștia în ultima sută de metri

În niciunul dintre cele patru dosare nu a fost stabilit încă primul termen de judecată.

Jurnaliștii locali citează un comunicat din 5 aprilie al Gabriel Resources, făcut public pe site-ul bursei din Toronto, Canada, unde sunt tranzacționate acțiunile societății.

„Guvernul României a solicitat companiei și co-reclamantului său în arbitrajul ICSID, Gabriel Resources, să soluționeze ordinul privind costurile și a precizat că va lua măsuri pentru a le pune în aplicare. În acest sens, din documentele publice reiese că statul român a solicitat măsuri de precauție în România pentru a impune restricții privind vânzarea sau transferul acțiunilor deținute de Gabriel Jersey în filiala sa din România, Roșia Montană Gold Corporation SA, până la soluționarea ordonanței privind costurile. Compania consideră că aceste acțiuni sunt premature și suferă de vicii de procedură”, se arată în comunicat.

Premierul Marcel Ciolacu declarat, chestionat despre faptul că Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus sechestru asigurator pe acțiunile Gabriel Resources din cauza căruia compania nu poate vinde acțiunile deținute în proiectul Roșia Montană, că ANAF își face datoria și au fost pornite procedurile legale. „Presupun că și dacă ei câștigau procesul, făceau la fel”, a mai spus șeful Guvernului.

Boloș: Agențiile ne-au reconfirmat ratingul suveran și perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creștere CITEȘTE ȘI Boloș: Agențiile ne-au reconfirmat ratingul suveran și perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creștere

„Își face datoria ANAF. Am câștigat un proces. S-au pornit procedurile legale. Presupun că și dacă ei câștigau procesul, făceau la fel”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat dacă știe și are de comentat ceva despre faptul că ANAF a pus sechestru pe acțiunile companiei Gabriel Resources și astfel nu poate vinde acțiunile deținute în proiectul Roșia Montană, vineri, după vizita făcută la șantierul proiectului „Centura Bârlad”.

Pe 8 martie, tribunalul arbitral de la Washington a respins pretențiile reclamanților în cazul Roșia Montană, companiile Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey), obligând companiile să plătească României cheltuielile de judecată, dar și dobândă. Reprezentanții companiei Gabriel Resources și-au exprimat atunci „dezacordul ferm” și au spus că decizia tribunalului de arbitraj de la Washington, care a dat câștig de cauză României în dosarul Roșia Montană, este „în întregime incompatibilă cu orice evaluare obiectivă a probelor prezentate în acest caz”, invocând în acest sens opinia separată exprimată de unul dintre arbitri.

„Obligă reclamanții să ramburseze pârâtului cheltuielile de judecată ale procedurilor de arbitraj în valoare de 1.437.574,01 USD, împreună cu o dobândă simplă la o rată fără risc reprezentată de rata de dobânda la un bon de trezorerie al SUA pe trei luni de la data prezentei hotărâri și până la plata integrală. Obligă reclamanții să ramburseze pârâtului o parte din cheltuielile de judecată ale acestuia în valoare de 1.154.774,34 EUR, 30.284.053,32 RON și  928,641.70 USD, împreună cu o dobândă simplă la o rată fără risc, așa cum este reprezentată de de rata dobânzii la un bon al Trezoreriei SUA pe trei luni de la data prezentei hotărâri și până la plata integrală. Respinge toate celelalte pretenții formulate de părți”, precizează decizia tribunalului arbitral de la Washington

viewscnt
Afla mai multe despre
gabriel resources
rosia montana gold corporation