Franța își recheamă ambasadorii din SUA și Australia pentru consultări, după renunțarea la o achiziție de submarine de către Canberra

Franța își recheamă ambasadorii din SUA și Australia pentru consultări, după renunțarea la o achiziție de submarine de către Canberra
scris 18 sep 2021

Franța a anunțat că a decis să-și recheme ambasadorii din Statele Unite și Australia pentru consultări, după ce Australia a încheiat un acord cu Statele Unite și Marea Britanie, care a pus capăt unei achiziții de submarine de concepție franceză în valoare de 40 de miliarde de dolari, transmite Reuters, citată de News.ro

Este pentru prima oară în istoria SUA când Franța, cel mai vechi aliat al americanilor, își retrage ambasadorul de la Washington

Urmărește-ne și pe Google News

Ministrul de Externe Jean-Yves Le Drian a afirmat într-un comunicat că decizia rară luată de președintele Emmanuel Macron a fost determinată de gravitatea evenimentului.

Departamentul de Stat al SUA și Casa Albă nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii.

Vineri mai devreme, prim-ministrul australian Scott Morrison a respins criticile franceze că Parisul nu a fost avertizat, spunând că a ridicat posibilitatea în discuțiile cu președintele francez din iunie ca Australia să renunțe la acordul privind submarinele convenit în 2016 cu o companie franceză.

Joi, Australia a anunțat că va renunța la acordul de 40 de miliarde de dolari cu grupul naval francez pentru a construi o flotă de submarine convenționale și, în schimb, va construi cel puțin opt submarine cu propulsie nucleară cu tehnologie americană și britanică, după încheierea unui parteneriat trilateral de securitate.

Le Drian a descris decizia ca o lovitură pe la spate.

Academia SRI anulează o licitație pentru proiectul privind centrul de inovare în domeniul intelligence-ului CITEȘTE ȘI Academia SRI anulează o licitație pentru proiectul privind centrul de inovare în domeniul intelligence-ului

Morrison a recunoscut prejudiciul dus legăturilor dintre Australia și Franța, dar a insistat că i-a spus președintelui francez Emmanuel Macron în iunie că Australia și-a revizuit gândirea asupra acordului.

"Am spus foarte clar, am avut o cină lungă acolo la Paris, cu privire la preocupările noastre semnificative cu privire la capacitățile submarinelor convenționale de a face față noului mediu strategic cu care ne confruntăm", a spus Morrison pentru 5aa Radio.

"Am precizat foarte clar că aceasta ar fi o chestiune asupra căreia Australia ar trebui să ia o decizie în interesul nostru național", a spus el.

Tensiunile dintre Australia și Franța vin în timp ce Statele Unite și aliații săi caută sprijin suplimentar în Asia și Pacific, pe fondul îngrijorării cu privire la influența în creștere a unei China tot mai hotărâte.

Franța este pe cale să preia președinția Uniunii Europene, care și-a lansat joi strategia pentru regiunea Indo-Pacifică, angajându-se să caute un acord comercial cu Taiwanul și să desfășoare mai multe nave pentru a menține traseele maritime deschise.

viewscnt
Afla mai multe despre
franta
australia
ambasadori
submarine