EXCLUSIV Trei bănci au intrat în sistemul split TVA pentru a beneficia de reducerea de 5% la impozitul pe profit

EXCLUSIV Trei bănci au intrat în sistemul split TVA pentru a beneficia de reducerea de 5% la impozitul pe profit
scris 24 mai 2018

BRD Societe Generale, UniCredit Bank și ING Bank au intrat în sistemul split TVA, deși facturile purtătoare de TVA reprezintă o parte insignifiantă din rulajul lor, pentru a beneficia de înlesnirile fiscale oferite de legislația introdusă anul trecut, care permite scăderea plăților la stat aferente impozitului pe profit cu 5%.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Ambiția Guvernului de a face sistemul split TVA obligatoriu a eșuat după opoziția dură a sectorului de afaceri, care a reclamat că plata taxei pe valoarea adăugată într-un cont separat ar putea aduce dificultăți majore în gestionarea fluxurilor financiare, în condițiile în care măsura nu ține cont de timpul ridicat de încasare efectivă a facturilor.

Urmărește-ne și pe Google News

După modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului în Parlament, sistemul a devenit obligatoriu de la 1 ianuarie doar pentru firmele în insolvență și cele care aveau restanțe la plata TVA către stat peste anumite valori.

Astfel, în sistem au ajuns circa 18.000 de firme (din circa 385.000 de persoane juridice plătitoare de TVA), însă doar 2% dintre acestea au făcut-o de bunăvoie, restul fiind forțate la plata defalcată a TVA fie pentru că erau în insolvență, fie pentru că aveau datorii.

Bruxelles: România mai îndeplinește doar un criteriu în vederea adoptării euro CITEȘTE ȘI Bruxelles: România mai îndeplinește doar un criteriu în vederea adoptării euro

Statul a încercat să atragă firmele în sistem oferind unele înlesniri fiscale, cum este reducerea de 5% aplicabilă impozitului pe profit/pe veniturile microîntreprinderilor aferent perioadei în care aplică sistemul.

Dacă firmele care oferă bunuri și servicii purtătoare de TVA n-au dat buluc să intre în sistem, considerând, probabil, că avantajele fiscale nu întrec dezavantajele birocratice și cele legate de blocarea cash-ului, în cazul băncilor avem deja trei instituții de credit care s-au înregistrat în TVA split, țintind tocmai reducerea de 5% la sumele datorate ca impozit pe profit.

E greu de crezut că statul s-a gândit să atragă în sistem tocmai instituțiile de credit, pentru care TVA reprezintă o cotă foarte mică în volumul afacerii. Atragerea de depozite și plasarea de credite (indiferent de beneficiar), activități bancare de bază, nu sunt purtătoare de TVA, cum nu sunt nici alte servicii precum cele de transfer. Băncile emit facturi cu TVA doar pentru eventualele servicii secundare oferite, cum ar fi cele de consultanță.

Astfel, dacă înregistrarea în sistemul split TVA nu prezintă o dificultate pentru bănci în gestionarea fluxurilor financiare, reducerea de 5% la plata impozitului pe profit este un benficiu indiscutabil, mai ales că cele trei bănci înscrise până acum în sistem sunt profitabile.

BRD Societe Generale, locul 3 după active, a încheiat anul trecut cu un profit înainte de impozitare de 1,63 de miliarde de lei la nivelul băncii, pentru care a marcat o cheltuială cu impozitul pe profit curent de peste 257 de milioane de lei. Dacă în 2018 banca ar obține același rezultat, atunci ar beneficia, teoretic, de o reducere de aproape 13 milioane de lei la impozitul pe profit. Calculele sunt aproximative, pentru că situația bilanțieră nu coincide cu situația fiscală, adică cu sumele plătite efectiv de către bănci Fiscului.

EXCLUSIV Acțiunile Astra la societatea care emite polițele obligatorii pentru locuințe - scoase la vânzare CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Acțiunile Astra la societatea care emite polițele obligatorii pentru locuințe - scoase la vânzare

BRD nu a dorit să comenteze, la solicitarea Profit.ro, motivele pentru care a optat pentru sistemul split TVA.

UniCredit Bank, locul 5 în sistem, a realizat un profit brut de 383 de milioane de lei în 2017, pentru care a marcat o cheltuială cu impozitul pe profit de 57,9 milioane de lei. Un rezultat similar în 2018 iar putea aduce o economie de 3 milioane de lei cu impozitul pe profit.

Reprezentanții UniCredit nu au oferit o poziție la solicitarea Profit.ro până la publicarea articolului.

ING Bank, locul 6 după active, sucursala din România a băncii olandeze ING, a înregistrat anul trecut un profit brut de 584 de milioane de lei și un profit net de 493 milioane lei. Calculând diferența dintre cele două, rezultă o cheltuială cu impozitul pe profit de 91 de milioane de lei. Un rezulat similar într-un an în care banca aplică split TVA ar aduce o reducere a cheltuielii cu impozitul de 4,5 milioane de lei.

Banca susține că a intrat în sistem pentru beneficiile oferite de lege.

“Am intrat în acest sistem de split TVA, soluție pe care o oferim și clienților noștri, date fiind beneficiile reglementate prin lege pe care companiile le pot obține, beneficii pe care le reinvestim în dezvoltarea infrastructurii IT, pentru servicii mai bune și mai sigure pentru clienții noștri”, este răspunsul oferit de departamentul de comunicare al ING, la solicitarea Profit.ro.

PSD și gâlceava cu băncile

Pentru cei care au urmărit confilctul deschis de anul trecut dintre PSD/Fisc și bănci, deschis în mandatul fostului premier Mihai Tudose, situația de astăzi, în care băncile beneficiază de un sistem fiscal pe care aproape nimeni nu-l îmbrățișează voluntar, poate părea cu atât mai ironică.

EXCLUSIV Tarom face un prim pas spre eficientizare, cu un sistem IT care va trimite pasagerilor mesaje la maximum 10 minute după aterizare, le va propune oferte personalizate și va monitoriza tarifele altor operatori CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tarom face un prim pas spre eficientizare, cu un sistem IT care va trimite pasagerilor mesaje la maximum 10 minute după aterizare, le va propune oferte personalizate și va monitoriza tarifele altor operatori

Fiscul a mers în control la bănci, afișând public nemulțumirea încasărilor mici din impozitul pe profit, deși instituțiile de credit erau, în mare măsură, pe profit. Pe de altă parte, chiar Codul fiscal oferea firmelor, inclusiv băncilor, posibilitatea de a recupera în termen de 7 ani pierderile suferite (în criză), astfel că acestea nu plăteau efectiv impozit pe profit, deși trecuseră pe profit.

În cazul unor bănci, ANAF a considerat că instituțiile de credit au mutat banii în afara țării, plătind costuri prea mari cu dobânzile pentru împrumuturile de la băncile-mamă, cum este cazul BCR.

Într-o altă situație, cea a Băncii Transilvania, ANAF a considerat drept venit taxabil câștigul extraordinar din achiziția Volksbank, apărut după reevaluarea contabilă a activelor fostei bănci austriece.

Chiar BRD, intrată acum în split TVA pentru reducerea de impozit, a plătit în plus la Fisc circa 46 de milioane de lei după ce un control al ANAF. Toate cele trei instituții de credit au contestat deciziile statului.

Guvernul a lovit, însă, în unele facilități aferente băncilor, după ce a redus considerabil deductibilitatea aferentă vânzărilor de creanțe neperformante, precum și pe cea aferentă cheltuielilor cu dobânzile pentru credite intra-grup.

viewscnt
Afla mai multe despre
split tva
tva defalcata
reduceri fiscale
banci in split tva