CCR: Legea pentru modificarea unor acte normative din domeniul sănătății este neconstituțională

CCR: Legea pentru modificarea unor acte normative din domeniul sănătății este neconstituțională
scris 23 mai 2018

Curtea Constituțională a decis, miercuri, că este neconstituțională legea pentru modificarea unor acte normative din domeniul sănătății, care fusese transmisă Parlamentului la reexaminare de către președintele Klaus Iohannis. Printre modificările aduse legii se numără și vârsta de pensionare în cazul medicilor, prevedere pe care ;eful statului o consideră "nejustitificată obiectiv și rațional”.

CCR a luat în discuție, miercuri, obiecția de neconstituționalitate formulată de Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății și a constatat că actul normativ este neconstituțional, în ansamblul său.

Urmărește-ne și pe Google News

Conform unui comunicat de presă al CCR, Curtea a constatat, în esență, că Parlamentul a nesocotit limitele cererii de reexaminare, drept pentru care a constatat că legea, în ansamblul său, încalcă art.77 alin.(2) din Constituție.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică președintelui, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului.

Președintele Klaus Iohannis a sesizat CCR în 25 aprilie asupra acestei legi de modificare și completare a unor acte normative din domeniul sănătății, semnalând că aceasta conține prevederi neconstituționale și că la reexaminarea pe care a cerut-o Parlamentul a modificat și alte articole decât cele semnalate.

Euro crește spre 4,63 lei CITEȘTE ȘI Euro crește spre 4,63 lei

În sesizare, Iohannis arăta că, în 29 noiembrie 2017, a formulat cerere de reexaminare cu privire la această lege, supunând atenției Parlamentului o serie de aspecte precum: necesitatea adoptării acesteia ca lege organică, necorelarea unor dispoziții ale legii, aspecte referitoare la neclaritatea și lipsa de precizie a unor prevederi din actul normativ.

Până la finalizarea reexaminării legii în Parlament, Guvernul a emis două ordonanțe de urgență care transpun legislativ o parte din dispozițiile legii. La reexaminare, forul legislativ a făcut o serie de modificări în sensul admiterii, în parte, a criticilor cuprinse în cererea de reexaminare, dar a modificat sau eliminat și 11 puncte - neindicate prin cererea transmisă de președinte -  și care nu se aflau într-o strânsă legătură cu dispozițiile pentru care s-a solicitat reexaminarea, deși Curtea Constituțională a stabilit că Parlamentul trebuie să se pronunțe strict față de problemele ridicate de către Președinte în cererea de reexaminare.

Totodată, în opinia președintelui Iohannis, Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății conține prevederi care contravin Constituției.

La art. I pct. 4 din legea criticată se introduc două noi alineate, alin. (11) și (12) la art. 172 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Astfel,  alin. (11) al art. 172 prevede că: „În cazul reorganizării furnizorilor de servicii medicale prin transferul total sau parțial al activității medicale către o altă entitate cu personalitate juridică, la cererea entității toate avizele de funcționare și acreditările deținute se preiau de drept de către noua entitate juridică, corespunzător drepturilor și obligațiilor aferente activității medicale transferate, cu condiția ca activitatea medicală transferată să nu fie modificată. Autoritățile competente au obligația de a preschimba pe numele entității noi avizul sau autorizația emisă anterior pe numele entității reorganizate”.

Norma introdusă vine în contradicție cu principiul legalității reglementat în art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât instituie obligația preschimbării actului administrativ pe numele noii entități, fără verificarea îndeplinirii vreunor condiții, având în vedere că actul administrativ individual fusese emis conform legii de o autoritate publică în considerarea unei persoane juridice individualizate. Aceste acte administrative individuale (avize de funcționare, autorizații) sunt emise în regim de putere publică, cu scopul de a da naștere unor raporturi juridice pentru o persoană determinată prin chiar conținutul actului. Astfel, aceste acte administrative individuale autorizează sau acreditează o entitate juridică determinată ca aceasta și numai aceasta să desfășoare o anumită activitate pentru care legea prevede necesitatea obținerii avizului, respectiv a autorizației, în nici un caz nu autorizează sau acreditează activitatea desfășurată de orice entitate juridică, se arată în sesizare.

Totodată, alin. (12) al aceluiași art. 172 prevede că: „În cazul reorganizării furnizorilor de servicii medicale prin transferul total sau parțial al activității medicale către o altă entitate cu personalitate juridică, la cererea entității contractele de furnizare de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări de sănătate și aflate în derulare se preiau de drept de către noua entitate juridică, corespunzător drepturilor și obligațiilor aferente activității medicale transferate, cu condiția ca activitatea medicală transferată să nu fie modificată”. Și această dispoziție încalcă principiul legalității consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa privind claritatea legii. Astfel, conform art. 84 din Contractul - cadru ce reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 140/2018, în vederea intrării în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) să fie autorizați conform prevederilor legale în vigoare; b) să fie evaluați potrivit dispozițiilor legale în vigoare; c) să fie acreditați, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, pentru anul 2019; d) să depună, în vederea încheierii contractului, toate documentele necesare în termenele stabilite pentru contractare.

Or, legea criticată nu precizează dacă entitatea cu personalitate juridică ce solicită preluarea contractelor de furnizare de servicii medicale aflate în derulare este obligată la respectarea acelorași condiții, ceea ce conduce la posibilitatea transferării activității medicale de interes public către entități private neautorizate în acest sens, explică președintele.

În opinia sa, legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății conține prevederi ce contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5) și  art. 16 alin. (1) din Constituție.

La art. pct. 8 și pct. 9 din legea supusă controlului de constituționalitate - ce modifică și completeazăart. 391 din Legea nr. 95/2006 - se stabilesc condițiile în care medicii se vor pensiona. Prin modificarea introdusă la art. 391 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 se prevede că medicii se vor pensiona la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex. Totodată, prin modificarea introdusă la art. 391 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 se prevede că medicii care au împlinit vârsta de 65 de ani nu pot deține funcții de conducere în cadrul Ministerului Sănătății, al ministerelor și instituțiilor centrale cu rețea sanitară proprie, al autorităților de sănătate publică, al CNAS, al caselor județene de asigurări de sănătate și a municipiului București, precum și în cadrul spitalelor publice și al oricărei alte unități sanitare publice.

Deși această interdicție există și în prezent, norma este corelată cu actuala prevedere, potrivit căreia vârsta de pensionare este de 65 de ani. Or, noua reglementare cuprinsă la art. 391 alin. (7) nu se mai corelează cu cea de la art. 391 alin. (1), aspect de natură să lipsească norma de claritate și precizie, contrar exigențelor impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție, se arată în sesizare.

Mai mult, dispozițiile art. 391 alin. (7), astfel cum sunt modificate în legea criticată, nu se corelează nici cu dispozițiile art. 185 alin. (14) din Legea nr. 95/2006, ce prevăd că Așadar, se instituie un tratament diferențiat, nejustificat obiectiv și rațional, între medicii care nu sunt cadre didactice și persoanele care dețin una dintre calitățile enumerate la art. 185 alin. (14), contrar art. 16 alin. (1) din Constituție, mai explică președintele.

viewscnt
Afla mai multe despre
ccr
sanatate