Eugen Brad este noul director general al Societății Naționale de Radiocomunicații (SNR), înlocuindu-l pe Mircea Herestrău, după ce acesta a solicitat încetarea mandatului, au declarat pentru Profit.ro surse din cadrul operatorului.
Herăstrău îl înlocuise pe Brad la conducerea Radiocom în urmă cu un an, fiind adus la șefia operatorului de fostul ministru al Comunicațiilor Marius Bostan. Informația a fost anunțată atunci în premieră de Profit.ro și confirmată ulterior de companie printr-un comunicat de presă.
Fost director tehnic al SNR, Brad a mai condus SNR în perioada martie 2015 – martie 2016. El l-a înlocuit pe Gabriel Grecu, demis de Ministerul Comunicațiilor, acționarul unic al operatorului, pentru că a ratat îndeplinirea unor obiective de performanță stabilite prin contractul de mandat referitoare la implementarea televiziunii digitale până la 17 iunie 2015 și la nerespectarea unor hotărâri ale acționarului unic cu privire la acest obiectiv.
CITEȘTE ȘI Radiocom va plăti peste 200.000 lei unui fost director general al companiei, demis în 2015 pentru că nu și-a atins obiectiveleSNR este cel mai mare jucător local în domeniul broadcasting-ului (difuzare și transport programe radio și TV). De asemenea, SNR este furnizor de rețele și servicii de comunicații, transfer de date și Internet.
Afacerile operatorului au scăzut cu 15,3% în 2015, la 280,64 milioane de lei. De asemenea, pierderea SNR a crescut de la 1,7 milioane de lei la 28,3 milioane de lei.
În prima parte a anului 2016, conform celor mai recente date, afacerile companiei au scăzut cu 24,1%, la 122,77 milioane de lei, iar pierderea a atins 7,06 milioane de lei, de la un profit net de 7,17 milioane de lei la 30 iunie 2015.