Contribuțiile de asigurări sociale (CAS) ale angajatului vor fi majorate de la 10,5% la 21,7%, iar pentru sănătate (CASS) de la 5,5% la 8,9%, potrivit proiectului de ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea Codului fiscal obținut de Profit.ro. În schimb, angajatorii vor fi scutiți de CAS pentru condiții normale de muncă, precum și de CASS. Măsura va afecta persoanele cu activități independente care, în prezent, datorează 10,5% și 5,5%. Povara taxării se va dubla în cazul lor.
Angajatorii vor achita doar CAS pentru condiții deosebite sau speciale de muncă, de 4,2%, respectiv 8,2%. Astfel, contribuțiile sunt aproape integral mutate în sarcina angajatului sau a persoanei fizice cu activități independente, cum sunt Persoanele Fizice Autorizate (PFA) și profesiile libere. Pentru a atenua impactul majorării contribuțiilor asupra salariaților, proiectul prevede măsuri care vizează salariul mediu brut. Totuși, atâta timp cât contribuțiile sunt transferate preponderent persoanei fizice, există riscul ca impactul să fie resimțit asupra salariilor negociate la valoarea brută.
Astfel de știri exclusive vor fi disponibile în curând abonaților prin platforma PROFIT INSIDER
În prezent, contribuțiile sunt defalcate între angajat și angajator, astfel:
- Angajatul datorează 10,5% - CAS, 5,5% - CASS, 0,5% - șomaj
- Angajatorul datorează 15,8% - CAS în condiții normale de muncă (se adaugă 5 pp pentru condiții deosebite și 10 pp pentru condiții speciale), 5,2% - CASS, 0,5% - șomaj.
Prin proiect, contribuțiile vor fi:
- Angajatul va datora 21,7% - CAS, 8,9% - CASS
- Angajatorul va datora 4,2% pentru condiții deosebite și 8,2% pentru condiții speciale de muncă - CAS, 0,8% - șomaj
Angajatorii mai plătesc contribuții pentru fondul de concedii medicale, fondul de accidente de muncă și fondul de creanțe salariale. Și aceste contribuții sunt în ușoară scădere. Prin urmare, contribuțiile datorate de angajatori se reduc, în timp ce se majorează cele individuale.
Per total, rata de taxare se micșorează, însă pentru persoanele cu activități independente va fi o majorare semnificativă care va resimțită pentru că vor datora 21,7% și 8,9% față de 10,5% - CAS și 5,5% - CASS. În prezent, pot opta pentru plata cotei individuale de pensie de 10,5% sau a celei complete de 26,3%. Practic, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor Codului fiscal rata de taxare a PFA se va dubla și va ajunge la un nivel similar cu cel al salariilor. În cazul pensiilor CASS este menținută la 5,5%.
Totodată, vor fi afectate persoanele care au venituri din chirii și arendă care vor datora CASS de 8,9% în loc de 5,5%, în prezent.
CITEȘTE ȘI Indemnizația de 35 mii euro nu a fost, încă, plătită. Dosarul e verificat amănunțit de ANAFCe prevede proiectul de Cod fiscal in privința contribuțiilor?
La articolul 64, după alineatul (2) se introduc trei alineate noi, alineatele (3), (4) și (5) care vor avea următorul cuprins:
”(3) Cota pentru contribuția individuală de asigurări sociale datorate bugetului asigurarilor sociale de state este de 21,7% și se aplică asupra bazei de calcul prevăzută pentru fiecare categorie de venit potrivit prevederilor art 61 alin. (1) din prezentul titlu .
(4) Cota pentru contribuția individulă de asigurari sociale de sănătate datorată Fondului național unic de asigurări de sănătate este de 8,9% și se aplică asupra bazei de calcul prevăzută pentru fiecare categorie de venit potrivit prevederilor art 61 alin. (2) și (4) din prezentul titlu, cu excepția veniturilor din pensii pentru care cota de contribuție este de 5,5%.
(5) Baza lunara de calcul pentru contribuțiile prevăzute la alin. (3) și (4) nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, în vigoare în perioada pentru care se stabilesc contribuțiile sociale individuale obligatorii.”
CITEȘTE ȘI Situația fondului de pensii, tot mai precară: Încasează din ce în ce mai puțin din contribuții și trebuie alimentat substanțial din alte taxe„Art. 138
Cotele de contribuții de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat
(1) Cotele de contribuții de asigurări sociale datorate pentru activitățile dependente desfășurate în condiții deosebite, speciale sau în alte condiții de muncă sunt următoarele:
a) 4,2% contribuția datorată de angajator pentru condiții deosebite de muncă;
b) 8,4% contribuția datorată de angajator pentru condiții speciale de muncă și pentru alte condiții de muncă astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare;
(2) Pentru plătitorii de venituri prevăzuți la art. 136 alin. (1) lit. b), c) și d) cota contribuției de asigurări sociale este de 21.7%”.
„Art. 186
Cota de contribuție de asigurări pentru șomaj
Cota de contribuție de asigurări pentru șomaj este de 0,80%.”
„Art. 194
Cota de contribuție pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate
Cota de contribuție pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate este de 0,70%.”
„Art. 203
Cota de contribuție de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale
(1) Cota de contribuție de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale este cuprinsă între 0,12% și 0,70%, diferențiată în funcție de clasa de risc, conform legii”
„Art.211
Cota de contribuție la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale
Cota de contribuție la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, datorată de angajator, este de 0,20%. ”
Art. IV. – În scopul neutralizării efectelor majorării cotelor de contribuție de asigurări sociale individuală și contribuție de asigurări sociale de sănătate individuală, datorate de persoanele fizice, ca urmare a includerii contribuțiilor sociale obligatorii datorate de angajatori, se introduce următoarea măsură tranzitorie:
(1) În scopul asigurării aceluiași venit net pentru angajat, dar și a pastrării nivelului costului total cu salariile pentru angajator, începand cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, salariul de bază brut lunar aferente contractelor individuale de muncă, raporturilor de serviciu, actelor de detașare sau a statutelor speciale prevăzute de lege, aflate in derulare se modifică dupa cum urmează:
(a) pentru salariile de bază brute lunare mai mici sau egale cu 5 câștiguri salariale medii brute pe economie, salariul brut lunar de bază se majorează cu 21%. Procentul de 21% reprezintă suma contribuțiilor angajatorului la fondul de asigurări sociale și fondul de asigurări sociale de sănătate datorate de angajator până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență;
(b) pentru salariile de bază brute lunare mai mari decât 5 câștiguri salariale medii pe economie, salariul brut lunar de bază se majorează cu 2.815 lei. Suma de 2.815 lei este egală cu suma dintre contribuțiile angajatorului la fondul de asigurări sociale și fondul de asigurări sociale de sănătate datorate de angajator până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, calculate pentru echivalentul a 5 salarii medii brute pe economie, luând în calcul că salariul mediu brut pentru 2016 este de 2.681lei.
(2) Nerespectarea de catre angajator a prevederilor alin. (1) se sanctionează cu amendă egală cu dublul diferențelor constatate în minus de către organul fiscal.