BCR Asigurări de Viață, al doilea jucător local de profil și parte a grupului austriac Vienna Insurance Group, a închis anul 2018 cu o pierdere netă de 30,4 milioane de lei, de la un profit net de 16,2 milioane de lei în 2017, rezultat influențat de preluarea operațiunilor grupului francez AXA în România și de provizioanele constituite pentru mai multe litigii, inclusiv în cel care compania are calitatea de inculpat și prejudiciul a fost estimat la 6 milioane de euro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
"Din punct de vedere al profitului, compania a avut o evoluție pozitivă, principalii factori fiind profitul ce derivă din asigurări de credite și asigurări tradiționale de viață cu primă unică și din veniturile din investiții obținute din capitalul acționarilor. Cu toate acestea, societatea a decis să provizioneze potențiale situații ce pot apărea din contracte comerciale încheiate în trecut, precum și din achizițiile anterioare, astfel încât rezultatul net pentru 2018 este de 30,4 milioane de lei pierdere", a transmis compania la solicitarea Profit.ro.
BCR Asigurări de Viață, un fost director general al asigurătorului și alte 87 de persoane au calitatea de inculpat într-un dosar al cărui obiect este constituirea unui grup infracțional organizat, care, potrivit anchetatorilor, ar fi urmărit obținerea de beneficii financiare prin sustragerea de la plata taxelor și a impozitelor aferente unor drepturi salariale. Prejudiciul a fost estimat la 6 milioane de euro.
Ministerul Finanțelor s-a constituit parte civilă în acest dosar, iar 18 persoane juridice, printre care Unicarm, Compa Sibiu și Provision Software Division, au calitatea de parte responsabilă civilmente.
"Societatea a înregistrat provizioane pentru litigii inclusiv pentru Dosarul 2221/102/2018 având ca obiect infracțiunile de constituire/aderare la un grup infracțional organizat, evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală, în legătură cu o serie de contracte de asigurare de viață cu clauză suplimentară privind beneficiile angajaților, considerate a fi fost încheiate pentru a evita impozitele pe veniturile salariale, datorate bugetului de stat. Evaluarea cuantumului provizionului s-a bazat pe consultarea unor specialisti externi, precum și pe evaluarea probabilităților de ieșiri de numerar corelată cu evaluarea capacității și dorinței de plată a părților terțe implicate. Evaluăm faptul că divulgarea mai multor detalii ar putea aduce volatilitate provizionului estimat de către societate, avand în vedere natura complexă a cazului și numărul semnificativ de terțe părți implicate", se arată în raportul anual al asigurătorului aferent anului 2018.
Potrivit unui comunicat DIICOT dat publicității în iulie 2013, procurorii au inițiat cercetări față de persoane cu atribuții de conducere și angajați ai unui asigurător, precum și față de reprezentanți ai unor societăți comerciale, care sunt suspectați că au constituit un grup infracțional organizat, în scopul obținerii unor importante beneficii financiare, prin sustragerea de la plata taxelor și a impozitelor aferente unor drepturi salariale.
CITEȘTE ȘI UPC România în T1: venituri și clienți în creștere. Televiziunea digitală a atins și depășit un reperConform sursei citate, modul de operare constă în acordarea disimulată a unei părți din drepturile salariale lunare, inițial prin încheierea de către angajator a unei polițe formale de asigurare de viață colectivă cu operatorul de asigurări, achitarea contravalorii polițelor de asigurare de către angajator, respectiv a primelor lunare aferente clauzei EB (economisire-beneficii), urmate imediat, în cursul aceleiași zile sau în ziua următoare, de "răscumpărarea clauzei suplimentare" și, implicit, plata cuantumului primelor de asigurare de către asigurător direct în conturile angajaților - beneficiarii de fapt ai respectivelor contracte de asigurare, care primeau aceste plăți ca fiind parte din veniturile salariale.
După reținerea unui comision de aproximativ 10% din prima de asigurare, suma rămasă era returnată în conturile angajaților, cu o frecvență lunară, sub formă de răscumpărare, operațiunea reprezentând de fapt o formă mascată de plată a drepturilor salariale și, în același timp, o modalitate de sustragere de la plata contribuțiilor aferente salariilor acordate.
Astfel, prin această metodă, salariații primeau o parte din indemnizația lunară cu eludarea plății taxelor aferente acestor drepturi salariale, costul pentru angajator reprezentându-l doar comisionul de 10% către asigurator.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la șase milioane de euro, aferent unei activității infracționale desfășurate pe o perioadă de șapte luni, perioada de săvârșire a infracțiunilor fiind însă mult mai mare, respectiv din 2009, potrivit DIICOT.
CITEȘTE ȘI Chirițoiu, Consiliul Concurenței, despre reglementarea transportului de persoane în regim de taxi:. Avem în derulare o investigație privind o posibilă încălcare a Legii concurenței de COTAR și membrii acesteiaDupă anunțul DIICOT, BCR Asigurări de Viață a anunțat, prin comunicat, că a predat DIICOT Târgu Mureș înscrisuri și informații în cadrul investigației, că sprijină această acțiune și cooperează cu reprezentanții instituției, precizând că "niciun membru al conducerii societății nu a fost vizat de acțiunea desfășurată".
De asemenea, se mai spunea în comunicatul BCR Asigurări de Viață, compania prezumă faptul că modul de lucru al angajaților și partenerilor săi contractuali este deplin legal până la proba contrarie, motiv pentru care își exprimă sprijinul și față de aceștia.
În raportul anual al companiei aferent anului 2015, se menționează că societatea este implicată în trei dosare deschise în 2014 în legătură cu investigația DIICOT inițiată în 2013. Pretențiile anchetatorilor însumează aproape 4,3 milioane de lei. Asigurătorul nu a constituit provizioane.
BCR Asigurări de Viață este membră a grupului financiar Vienna Insurance Group (Austria), care mai deține pe piața locală Asirom și Omniasig (fosta BCR Asigurări).
Acționarii principali al asigurătorului sunt VIG - 93,98% și Banca Comercială Română (BCR) - 5,5%, potrivit datelor de la finele anului 2017.
BCR Asigurări de Viață este al doilea jucător de profil, cu o cotă de 17,39%, după NN Asigurări de Viață.
Anul trecut, BCR Asigurări de Viață a subscris prime de 365,12 milioane de lei, de la 353,01 milioane de lei în 2017, în crestere cu 3,4%.
"Urmare a finalizării tranzacției de achiziție a unei participații majoritare în societatea AXA Life Insurance, BCR Asigurări de Viață Vienna Insurance Group, a demarat procesul de fuziune prin absorbție al entității anterior menționate. La data de 31 ianuarie 2018, acționarii societății au decis aprobarea fuziunii prin absorbție între AXA Life Insurance, în calitate de societate absorbită și BCR Asigurări de Viață, în calitate de societate absorbantă. Procesul de fuziune a fost încheiat în data de 01.06.2018, dată la care bilanțul fostei societăți AXA Life Insurance a fost absorbit de către societate", se arată în raportul pe 2018 al BCR Asigurări de Viață.
Pentru acest an, managementul companiei își propune subscrieri de 350 milioane de lei și un profit net de circa 30 milioane de lei.
Piața asigurărilor generale și de viață din România a atins, în 2018, prime brute subscrise în sumă de 10,14 miliarde lei, în creștere cu 4,5% față de anul precedent. Asigurările de viață au generat subscrieri de 2,1 miliarde de lei, de la 2,01 miliarde lei în 2017.