EXCLUSIV Amenda aplicată de ASF fostului președinte al City Insurance, cel mai mare vânzător de RCA al momentului

EXCLUSIV Amenda aplicată de ASF fostului președinte al City Insurance, cel mai mare vânzător de RCA al momentului
scris 12 apr 2017

Amenda aplicată de ASF lui Dan Odobescu, fost președinte și actual acționar majoritar indirect la City Insurance, cu argumentul că firma pe care a condus-o până de curând nu a respectat măsurile din planul de redresare sub care a acționat timp de aproximativ un an, s-a ridicat la 30.000 de lei, arată sursele Profit.ro. Pentru avocatul Cristian Pascale, acționar și coordonator al departamentului juridic la City Insurance, amenda este de 10.000 de lei.

 

Urmărește-ne și pe Google News

Cât timp s-a aflat în redresare, City Insurance a explodat pe zona vânzărilor de RCA, deși avea limitări impuse de ASF în această privință.

În acest moment, în pofida tarifelor plafonate prin lege, City traveresează una dintre cele mai bune perioade ale sale din acest punct de vedere, fiind cel mai activ jucător pe piața RCA.

Pe de altă parte, City Insurance ocupă prima poziție în topul reclamațiilor depuse de păgubiți la ASF.

Săptămâna aceasta, Autoritatea a anunțat că a pus City sub incidența legii privind redresarea și rezoluția și a impus firmei un nou set de măsuri.

Autoritatea a decis să aplice prevederile Legii rezoluției, în condițiile în care City Insurance este o companie care se încadrează în criteriile de dimensiune impuse de actul normativ.  Concret, City Insurance are mai mult de 5% din piață și, în același timp, activitatea sa are un impact semnificativ asupra consumatorilor.

EXCLUSIV Adevăratele prețuri RCA sunt mult mai mici decât cele impuse prin lege. Mulți șoferi plătesc și cu peste 50% mai puțin decât tariful maxim CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Adevăratele prețuri RCA sunt mult mai mici decât cele impuse prin lege. Mulți șoferi plătesc și cu peste 50% mai puțin decât tariful maxim

Menționăm că, așa cum a mai arătat Profit.ro, City Insurance a crescut semnificativ, mai ales după ce ASF i-a impus măsurile de redresare care au fost încălcate.

"Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a constatat neîndeplinirea măsurilor de redresare financiară, potrivit Legii 503/2004, pentru restabilirea situației financiare în cursul anului 2016, asumate de acționarii și Consiliului de administrație al City Insurance, și a decis aplicarea dispozițiilor Legii 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, începând cu 4 aprilie", transmite ASF.

Așa cum a mai arătat Profit.ro, deocamdată nu a fost luată o decizie și în ceea ce privește metoda concretă de rezoluție ce va fi aplicată firmei, dacă aceasta se pretează unei astfel de măsuri.

Oportunitatea City Insurance este finalizarea tranzacției prin care ar urma să fie preluată de investitorul elvețian Max Roesler.

Acesta ar urma să capitalizeze firma cu 50 de milioane de euro și să o readucă în normele de solvabilitate impuse de ASF.

Înființat în 1998, City Insurance este deținut de Vivendi International SRL - 85,23%, Nicolae Mușat - 8,9%, Fortuna Coppola - 2,37%, Cristian Pascale - 1,91% și alți acționari persoane fizice și juridice - 1,58%. Acțioanarul unic al Vivendi International este Dan Odobescu. El este directorul general al asigurătorului și președintele Consiliului de administrație.

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
city insurance
dan odobescu