Efectele reorganizării ASF: directorul de reglementare pe asigurări părăsește instituția. Șeful ASF a sesizat DIICOT

Efectele reorganizării ASF: directorul de reglementare pe asigurări părăsește instituția. Șeful ASF a sesizat DIICOT
scris 12 ian 2021

Mihaela Cojocaru, directorul Direcției Reglementare-Autorizare de pe segmentul asigurărilor din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), urmează să părăsească instituția la finele acestei săptămâni, în urma solicitării încetării contractului de muncă. "Postul pe care îl ocupă va fi desființat începând de luni, 18 ianuarie, în urma procesului de reorganizare a instituției", au declarat pentru Profit.ro surse avizate.

Informația a fost confirmată pentru Profit.ro de purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol.

Urmărește-ne și pe Google News
Ce este un Marketplace și cum poți să vinzi online CITEȘTE ȘI Ce este un Marketplace și cum poți să vinzi online

Contactată telefonic de Profit.ro, Mihaela Cojocaru a precizat că nu dorește să facă nicio declarație și a îndrumat către biroul de presă.

"Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, a sesizat DIICOT cu privire la posibile nereguli sau chiar infracțiuni atât în legătură cu activitatea de control pe piața de capital, cât și pe piața asigurărilor", a declarat totodată, pentru HotNews.ro, Daniel Apostol.

“Actuala conducere a ASF a demarat un amplu proces de evaluare a întregii activități a Autorității dar și a subiectelor care au adus atingere credibilității ASF de-a lungul timpului.  Lumea trebuie să știe că, în privința multor dintre aceste subiecte, chiar președintele Autorității, Nicu Marcu, a dispus încă de la începutul mandatului său o analiză riguroasă internă, și tot el a semnalat și solicitat organelor competente ale Parchetului analizarea activităților ASF astfel încât dacă și unde se constată încălcarea legii, cei vinovați să suporte consecințele legale firești.

Clasificarea și ierarhizarea managerilor – sistemul Managero CITEȘTE ȘI Clasificarea și ierarhizarea managerilor – sistemul Managero

Menționez că Autoritatea traversează acum un proces amplu de restructurare și de îmbunătățire a activității ei. Hotărârea luată de președinte este să se facă repede lumină cu privire la procedurile de lucru în reglementare, supraveghere și control în toate cele trei sectoare. Există indicii și suspiciuni cu privire la practici incorecte, iar dacă concluziile analizelor interne solicitate în Consiliu de către presedintele Autorității vor conduce către demonstrarea unor vinovății, atunci va dispune măsuri drastice de intrare în legalitate și de penalizare a celor găsiți vinovați”, a spus Apostol.

Cojocaru a preluat acest post în octombrie 2019, înlocuindu-l pe Paul Mitroi, care s-a pensionat.

În decembrie 2020, ASF a anunțat că, în contextul tendinței globale de creștere a digitalizării și a progreselor rapide care au loc la nivelul piețelor, a demarat un program de evaluare și îmbunătățire a activității și de aliniere la cele mai bune practici, pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor principale.

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
mihaela cojocaru