Veniturile gospodăriilor au crescut cu 11% anul trecut, până la 2.862 lei/lună în trimestrul IV

Veniturile gospodăriilor au crescut cu 11% anul trecut, până la 2.862 lei/lună în trimestrul IV
scris 6 apr 2016

Veniturile totale ale gospodăriilor din România au crescut în ultimul trimestru al anului trecut cu 11% față de aceeași perioadă din 2014, până la 2.862 lei (circa 640 euro), din care 87,2% reprezintă venituri bănești, iar aproape un sfert (22,4%) provin din prestații sociale, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS).

În trimestrul IV din 2014, veniturile totale medii ale unei gospodării din România au fost de 2.579 de lei, din care doar 84,5% reprezentau venituri bănești, iar o parte mai importantă - 23,1% - provenea din prestații sociale, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

În ultimul trimestru din 2015, o gospodărie din România a realizat, în medie, venituri totale de 2.862 de lei, din care 2.496 de lei venituri bănești, iar 366 de lei venituri în natură.

O gospodărie din România are, în medie, în jur de 2,6 persoane, asttfel că veniturile bănești lunare ale unui membru al familiei au fost de 941 de lei la finalul anului trecut.

Mai mult de jumătate - 56,4% - din veniturile totale ale gospodăriilor au provenit din salarii în ultimele trei luni din 2015, nivel în creștere față de nivelul înregistrat la finalul anului anterior, când salariile reprezentau doar 52,2% din venituri.

"La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestații sociale (22,4%), veniturile din agricultură (2,9%), veniturile din activități neagricole independente (2,6%) și cele din proprietate și din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (1,3%)", se precizează în comunicatul INS.

Tinerii care vor să înceapă o afacere cu bani de la stat își pot înscrie planurile din această lună în programul SRL-D CITEȘTE ȘI Tinerii care vor să înceapă o afacere cu bani de la stat își pot înscrie planurile din această lună în programul SRL-D

Statisticile oficiale arată că gospodările din mediul rural sunt mai dependente de prestațiile totale, unde acestea reprezintă 23,9% din veniturile totale, în timp ce în orașe prestațiile sociale contribuie cu 21,5% la veniturile totale ale populației.

De asemenea, veniturile în natură reprezintă 12,8% din veniturile totale ale gospodăriilor din România, statisticile incluzând în această categorie în principal contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, cu o pondere de 11,5% din veniturile totale.

La acest capitol există o diferență semnificativă între mediul rural, unde veniturile în natură reprezintă aproape un sfert (22,9%) din veniturile totale, și mediul urban, unde ponderea este de doar 6,5%.

În privința consumului, o gospodărie din România a cheltuit lunar, în ultimul trimstru din 2015, 2.537 de lei (sau 956 lei/persoană), adică 88,6% din veniturile totale, dar cu 41 de lei peste nivelul veniturilor bănești lunare.

Comparativ cu ultimul trimestru din 2014, cheltuielile lunare ale gospodăriilor din România au crescut cu 7,6% (180 lei) în ultimul trimestru al anului trecut, arată statisticile oficiale. Cheltuielile sunt dirijate în proporție de 71,3% pentru consum, în timp ce 18,9% din bani se duc pe impozite și contribuții, iar restul are alte destinații.

Din cheltuielile de consum din ultimul trimestru al anului trecut, 36,8% au fost pentru alimente (în scădere de la 39,1% în aceeași perioadă din 2014), 18,3% pentru întreținerea locuinței (apă, electricitate, gaze etc), 8% pentru băuturi alcoolice și țigări, 7% pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, 6,1% pentru transport, 4,9% pentru comunicații, 4,4% pentru mobilier și reparații în locuință, 4,4% pentru sănătate, 3,6% pentru recreere și cultură și 0,5% pentru educație, mai arată datele oficiale. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ins
venituri gospodarii