Un indicator al inflației folosit de Rezerva Federală a înregistrat în iunie cea mai mare creștere la 12 luni din ultimii 40 de ani

Un indicator al inflației folosit de Rezerva Federală a înregistrat în iunie cea mai mare creștere la 12 luni din ultimii 40 de ani
scris 30 iul 2022

Un indicator al inflației pe care Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite îl folosește ca barometru principal a înregistrat în iunie cea mai mare creștere la 12 luni din ultimii 40 de ani, potrivit Biroului de Analiză Economică (BEA), transmite CNBC.

Indicele prețurilor pentru cheltuielile de consum personal a crescut cu 6,8%, cel mai mare avans pe 12 luni de la creșterea de 6,9% din ianuarie 1982, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Indicele a crescut cu 1% față de mai, egalând cel mai mare câștig lunar din februarie 1981.

În pofida inflației, producătorii de articole de lux trec printr-o perioadă excelentă CITEȘTE ȘI În pofida inflației, producătorii de articole de lux trec printr-o perioadă excelentă

Fără alimente și energie, așa-numitul PCE de bază a crescut cu 4,8% față de un an în urmă, cu o zecime de punct procentual față de luna mai, dar sub nivelul recent de 5,3% atins în februarie.

Pe o bază lunară, indicele core a crescut cu 0,6%, cel mai mare câștig lunar din aprilie 2021.

Ambele citiri de bază sunt cu 0,1 puncte procentuale peste estimările Dow Jones.

Oficialii Fed se concentrează în general pe inflația de bază, dar și-au îndreptat atenția recent și asupra cifrelor principale, deoarece prețurile alimentelor și carburanților au crescut în 2022.

Comunicatul BEA a arătat, de asemenea, că cheltuielile de consum personal, un indicator al cheltuielilor de consum, au crescut cu 1,1% în iunie, peste estimarea de 0,9% și în mare parte din cauza creșterii prețurilor.

Cheltuielile reale ajustate pentru inflație au crescut cu doar 0,1%, deoarece consumatorii abia au ținut pasul cu inflația.

Venitul personal a avansat cu 0,6%, depășind estimarea de 0,5%, dar venitul disponibil ajustat pentru inflație a scăzut cu 0,3%.

La începutul acestei luni, datele au arătat că indicele prețurilor de consum a crescut cu 9,1% față de un an în urmă, cel mai mare câștig din noiembrie 1981.

Fed preferă PCE față de IPC ca măsură mai largă a presiunilor inflaționiste. IPC indică modificarea cheltuielilor din buzunar ale gospodăriilor din mediul urban, în timp ce indicele PCE măsoară modificarea prețurilor la bunurile și serviciile consumate de toate gospodăriile, precum și de instituțiile nonprofit care deservesc gospodăriile.

Joi au fost și alte vești proaste despre inflație. Indicele costului forței de muncă, o altă cifră urmărită îndeaproape de factorii de decizie ai Fed, a crescut cu 1,3% în trimestrul al doilea.

Aceasta a reprezentat o scădere ușoară față de creșterea de 1,4% din trimestrul precedent, dar a fost peste estimarea de 1,1%. În plus, creșterea de 5,1% pe o bază de 12 luni a marcat un record pentru o serie de date care datează din primul trimestru al anului 2002.

Oficialii Fed au aprobat la începutul acestei săptămâni o a doua creștere consecutivă, cu 0,75 puncte procentuale, a ratei dobânzii de referință a băncii centrale.

Inflația, indiferent de modul de măsurare, a depășit ținta pe termen mai lung a Fed, de 2%, iar președintele Jerome Powell a spus că banca centrală este ”puternic angajată” să reducă inflația.

viewscnt
Afla mai multe despre
fed
rezerva federala
inflatie
inflatie sua