UE semnează azi cu Mercosur, în Paraguay, acordul comercial istoric. Agricultorii organizează noi proteste

După peste 25 de ani de negocieri, Uniunea Europeană semnează sâmbătă, în Paraguay, cu țările latino-americane din Mercosur, tratatul care creează una dintre cele mai mari zone de liber-schimb din lume, în ciuda îngrijorărilor din sectorul agricol din numeroase țări europene.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
UE semnează azi cu Mercosur, în Paraguay, acordul comercial istoric. Agricultorii organizează noi proteste

Împreună, cele două blocuri reprezintă 30 % din PIB-ul mondial și numără peste 700 de milioane de consumatori, informează AFP.

Comisia Europeană negociază acest acord din 1999 cu membrii fondatori ai Mercosur (Argentina, Brazilia, Uruguay și Paraguay). La Bruxelles, o majoritate a statelor europene a susținut recent tratatul, în ciuda opoziției mai multor țări, printre care Franța.

Semnarea acordului va avea loc la ora 12:00 ora locală (15:00 GMT) la Asuncion, capitala Paraguayului, care deține președinția rotativă a blocului sud-american din care face parte și Bolivia.

Prin eliminarea unei mari părți din taxele vamale, acordul favorizează exporturile europene de automobile, mașini, vinuri și brânzeturi.

Trump lansează amenințări cu noi taxe vamale pentru țările care se opun anexării Groenlandei CITEȘTE ȘI Trump lansează amenințări cu noi taxe vamale pentru țările care se opun anexării Groenlandei

În sens invers, facilitează intrarea în Europa a cărnii de vită, a păsărilor, a zahărului, a orezului, a mierii și a soia sud-americană, cu cote de produse scutite de taxe care alarmează sectoarele implicate.

Pentru detractorii săi, acest tratat va perturba agricultura europeană cu produse mai ieftine și care nu respectă neapărat normele UE, din cauza lipsei unor controale suficiente.

Pentru susținătorii săi, dimpotrivă, acesta va permite relansarea unei economii europene în dificultate și îmbunătățirea relațiilor diplomatice cu America Latină.

- „Dincolo de aspectul economic” -

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, vor participa la ceremonia de semnare la Asunción.

Președintele Paraguayului, Santiago Peña, și cel al Uruguayului, Yamandu Orsi, vor fi de asemenea prezenți. Prezența liderului argentinian Javier Milei nu este confirmată.

La cârma primei economii din America Latină, un gigant agricol de talie mondială, Luiz Inacio Lula da Silva a jucat un rol crucial în avansarea tratatului UE-Mercosur. Însă președintele brazilian nu va participa la semnare.

O sursă din cadrul președinției braziliene a explicat că, inițial, evenimentul era prevăzut la nivel ministerial din partea latino-americană, iar președinții au fost invitați de Paraguay „în ultimul moment”.

Von der Leyen a făcut o escală la Rio de Janeiro vineri pentru a se întâlni cu Lula înainte de a se îndrepta spre Asuncion.

Ea a salutat rolul acestuia în avansarea negocierilor și a subliniat „puterea parteneriatului și a deschiderii”. „Astfel creăm o prosperitate reală”, a adăugat ea.

Acest acord este „foarte bun, mai ales pentru lumea democratică și pentru multilateralism”, a spus Lula, subliniind că parteneriatul cu UE depășește „dimensiunea economică”.

„Uniunea Europeană și Mercosur împărtășesc valori precum respectul pentru democrație, statul de drept și drepturile omului”, a insistat el.

Semnarea tratatului are loc într-o lume foarte incertă, zguduită de protecționismul și tarifele vamale impuse de Donald Trump.

Președintele american a amenințat vineri că va aplica taxe suplimentare țărilor care nu vor susține planul său de achiziționare a Groenlandei, teritoriu autonom al Danemarcei, țară membră a NATO.

Semnarea acordului are loc într-un moment în care America de Sud încearcă să evalueze efectele capturării, pe 3 ianuarie, a președintelui venezuelean destituit Nicolas Maduro, în cadrul unei operațiuni militare americane spectaculoase. Maduro este acum deținut în Statele Unite.

Împreună cu Mercosur, cele două blocuri transmit „un mesaj foarte puternic într-un moment în care dreptul internațional este amenințat, în care țări precum China practică o concurență neloială în comerțul internațional, în care țări precum Statele Unite își majorează taxele vamale”, a declarat Antonio Costa la Rio.

- Contestare -

Acordul se confruntă, de asemenea, cu rezistența fermierilor și crescătorilor de animale din anumite țări europene, care s-au mobilizat în manifestații puternice împotriva semnării acestuia, în Franța, Polonia, Irlanda sau Belgia.

Pentru a calma furia sectorului, Comisia Europeană a elaborat o serie de clauze și concesii în ultimele luni, inclusiv garanții consolidate pentru produsele cele mai sensibile.

O mare adunare de agricultori este prevăzută în fața sediului Parlamentului European din Strasbourg pe 20 ianuarie.

Unii din America de Sud sunt, de asemenea, sceptici cu privire la efectele tratatului. În Argentina, impactul asupra industriei auto ar putea duce la pierderea a 200 000 de locuri de muncă, potrivit estimărilor, afirmă Luciana Ghiotto, doctor în științe sociale la Universitatea din Buenos Aires.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0936 -0.0025-0.05 %
1 USD4.3572 +0.0040+0.09 %
1 GBP5.8588 +0.0230+0.39 %
1 CHF5.4897 -0.0050-0.09 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite