Sondaj CNBC: Retorica lui Trump poate declanșa un război comercial cu Germania

Sondaj CNBC: Retorica lui Trump poate declanșa un război comercial cu Germania
scris 23 iun 2017

Schimbul de replici din ultima perioadă dintre președintele american Donald Trump și cancelarul german Angela Merkel a provocat temeri că ar putea declanșa un război comercial, potrivit unui sondaj realizat de CNBC în rândul directorilor financiari de la 39 de companii mari.

Participanții la sondaj au spus că sunt îngrijorați de relațiile tensionate dintre Washington și Berlin, după ce au ieșit la iveală diferențe majore de opinie referitoare la climă, comerț și apărare, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Peste 64% dintre directorii financiari intervievați au spus că sunt destul sau foarte preocupați de atmosfera tensionată care s-a creat între Statele Unite și Germania.

Emmanuel Macron va vizita România, la invitația președintelui Iohannis CITEȘTE ȘI Emmanuel Macron va vizita România, la invitația președintelui Iohannis

Totuși, 30,8% dintre respondenți au afirmat că nu sunt deloc îngrijorați că politicile administrației Trump și retorica președintelui față de Berlin vor duce la un război comercial.

Numai 5% dintre persoanele intervievate au spus că nu  știu dacă cele mai recente evoluții politici ar trebui să fie un motiv de îngrijorare.

CNBC Global CFO Council reprezintă unele dintre cele mai mari companii publice și private din lume, care cumulează o capitalizare de piață de peste 4.000 de miliarde de dolari, la nivelul unor sectoare economice diverse. Sondajul în rândul directorilor financiari ai companiilor din cadrul consiliului a fost efectuat în perioada 2-16 iunie.

La o întâlnire cu oficialii UE de la sfârșitul lunii mai, Trump ar fi afirmat că politicile comerciale ale Germaniei sunt foarte, foarte proaste.

Cu toate că reprezentanții Casei Albe au încercat să respingă relatările presei, Trump și-a exprimat de mult timp frustrarea față de excedentul comercial al Germaniei cu Statele Unite, insistând că importurile din Germania au afectat industria americană.
În ianuarie, Trump a amenințat că va impune o taxă de 35% pe importurile din Germania.

Merkel a răspuns miercuri criticilor lui Trump, la un eveniment alături de diplomatul american de origine germană Henry Kissinger. Ea a spus că relațiile transatlantice sunt mai mult despre echilibrarea inereselor și o situație avantajoasă ambelor părți.

viewscnt
Afla mai multe despre
trump
razboi comercial