Șeful Societe Generale se opune reglementărilor mai dure privind capitalul

Șeful Societe Generale se opune reglementărilor mai dure privind capitalul
scris 18 nov 2015

Autoritățile globale de reglementare nu ar trebui să ceară băncilor să dețină mai mult capital pentru a se proteja împotriva potențialelor pierderi deoarece se pregătesc de armonizarea regulilor, a afirmat directorul general al Societe Generale, Frederic Oudea, transmite Bloomberg.

Planurile de armonizare și ajustare a reglementărilor Basel III care limitează riscurile pe care și le pot asuma băncile ar putea fi văzute ca o nouă rundă de reglementări. Impunerea unor reguli mai stricte pentru băncile europene comparativ cu instituțiile financiare internaționale ar putea afecta capacitatea lor de a concura, a avertizat șeful SocGen.

Urmărește-ne și pe Google News

"Aș recomanda de fapt să evităm un al doilea set de reglementări. Sectorul bancar a avut cinci ani dificili în care să se adapteze la toate acele reglementări și solicit autorităților să se gândească de două ori înainte de a adopta decizii suplimentare", susține Oudea.

Acesta a adăugat că băncile au răspuns deja planurilor existente iar reglementările ce urmează să fie decise în următoarele săptămâni 'vor însemna revizuiri suplimentare ale activităților lor'. Băncile se vor concentra asupra afacerilor care să necesite mai puțin capital în timp ce instituțiile mai mari își vor reduce bilanțurile. Pentru băncile mai mici, problema va fi 'doar să facă bani în într-un mediu dificil, cu dobânzi scăzute', a afirmat Oudea.

În 30 septembrie, comisarul european pentru servicii financiare, Jonathan Hill, a anunțat un 'plan de acțiune' ce conține 33 de măsuri și inițiative legislative, care vor duce până în 2019 la înființarea Uniunii Piețelor de Capital (CMU), ce presupune alinierea la reglementări și costuri a tuturor statelor membre ale UE. Oficialul a prezentat o propunere ce vizează extinderea pieței ABS prin crearea unor produse 'simple, transparente și standardizate', eligibile pentru atenuarea cerințelor de capital. Prin focalizarea activelor și vinderea lor ca titluri de valoare, băncile își pot curăța bilanțurile pentru a acorda noi credite companiilor, ceea ce va sprijini 'crearea de locuri de muncă și revenirea unei creșteri sustenabile', se arată în planul comisarului european pentru servicii financiare.

"Avem nevoie de mai mult timp pentru a analiza propunerile, dar nu sunt prea optimist pentru următorii 2 - 3 ani", a afirmat recent șeful Societe Generale, bancă prezentă și pe piața din România.

Uniunea Europeană vrea să atenueze reglementările privind capitalul impuse băncilor și companiilor de asigurări după criza financiară mondială, pentru a ajuta piețele să obțină mai multe fonduri, în vederea revitalizării creșterii economice.

Organismele financiare au salutat planurile privind înființarea Uniunii Piețelor de Capital, iar Asociația Bancherilor Britanici, care reprezintă creditorii din cea mai mare piață europeană, a apreciat că este un proiect pragmatic, cu termen limită clar.

Companiile europene accesează băncile pentru 80% din fondurile de care au nevoie pentru extindere și UE speră că planificatele reforme vor determina firmele să se îndrepte și spre piețe.

Normele mai stricte de capital impuse băncilor din Uniunea Europeană după criza financiară mondială vor fi revizuite pentru a se stabili dacă nu cumva acestea limitează în mod inutil creditarea, într-un moment în care Europa a făcut din creșterea economică principala sa prioritate, a declarat recent comisarul european pentru servicii financiare.

Jonathan Hill a adăugat că normele de capital pentru bănci ar putea fi modificate pentru a facilita acordarea de credite pentru companii.

După criza financiară mondială care a început în 2007 s-a descoperit faptul că multe bănci au fost subcapitalizate, astfel încât contribuabilii au fost nevoiți să vină în sprijinul băncilor. Ulterior, un nou set de norme mai stricte de capital, cunoscute sub denumirea Basel III, a fost aprobat și aplicat în Europa.

Cu toate acestea, băncile susțin că noile norme mai dure le forțează să pună deoparte rezerve mai mari în defavoarea creditelor, iar unele dintre bănci susțin că noile reguli le-au obligat să înceteze tranzacțiile cu titluri de valoare, ceea ce face piețele mai puțin lichide și mai volatile.

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
societe generale
frederic oudea