România, printre statele UE cu cea mai scăzută rată a șomajului, în decembrie

România, printre statele UE cu cea mai scăzută rată a șomajului, în decembrie
scris 1 feb 2021

Rata șomajului s-a menținut la 7,5% în Uniunea Europeană în decembrie și la 8,3% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, iar printre țările cu cele mai scăzute rate ale șomajului se află și România, arată datele publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

În rândul celor 27 de state membre ale UE, în decembrie, cele mai ridicate rate ale șomajului s-au înregistrat în Spania (16,2%), Lituania (10,1%) și Italia (9%), iar cele mai scăzute în Cehia (3,1%), Polonia (3,3%), Olanda (3,9%), Malta (4,5%), Germania (4,6%), Slovenia (4,7%), Bulgaria (4,8%) și România (4,9%), scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Ikea cumpără aproape 4.400 de hectare de pădure în Georgia, spunând că efectuează achiziția pentru a o proteja de dezvoltatori CITEȘTE ȘI Ikea cumpără aproape 4.400 de hectare de pădure în Georgia, spunând că efectuează achiziția pentru a o proteja de dezvoltatori

Eurostat estimează că în zona euro aproximativ 13,671 milioane de persoane (din totalul populației estimat la 330 de milioane) erau în șomaj în cursul lunii decembrie, cu 55.000 mai multe decât în noiembrie.

Comparativ cu decembrie 2019, numărul celor aflați în căutarea unui loc de muncă a urcat cu 1,951 milioane în UE și cu 1,516 milioane în zona euro.

În decembrie, 3,138 milioane de tineri din UE nu erau angajați, din care 2,590 milioane erau în zona euro. Rata șomajului în rândul celor sub 25 de ani s-a situat la 17,8% în Uniunea Europeană în decembrie și la 18,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă.

În rândul femeilor din UE, rata șomajului era de 7,9% în decembrie, stabilă față de luna precedentă, în timp ce în rândul bărbaților rata șomajului era de 7,1% în decembrie, de asemenea stabilă față luna precedentă.

viewscnt
Afla mai multe despre
somaj
ue
eurostat