România a înregistrat în februarie a doua inflație negativă din UE

România a înregistrat în februarie a doua inflație negativă din UE
scris 17 mar 2016

România a înregistrat în februarie a doua inflație anuală negativă din Uniunea Europeană, de -2,1%, potrivit datelor publicate joi de biroul european de statistică Eurostat, care arată că la nivelul UE inflația a revenit în teritoriu negativ, prețurile de consum înregistrând un declin de -0,2%.

Comparativ cu luna ianuarie, prețurile de consum din România s-au contractat luna trecută cu 0,3%, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

În ianuarie, România a consemnat o inflație anuală de -1,5%.

Eurostat calculează inflația anuală în funcție de indicii armonizați ai prețurilor de consum.

Datele publicate săptămâna trecută de Institutul Național de Statistică (INS) au arătat că rata anuală a inflației, care măsoară evoluția prețurilor de consum în ultimul an pe baza unui coș național, a coborât în luna februarie la -2,7%, nou nivel minim istoric, după o scădere a prețurilor cu 0,24% față de prima lună din 2016.

În ianuarie 2016, rata anuală a inflației a fost de -2,1%, potrivit IS.

Peste 11.000 de firme înființate de studenți funcționau în ianuarie 2016 CITEȘTE ȘI Peste 11.000 de firme înființate de studenți funcționau în ianuarie 2016

Pentru finalul anului 2016, Banca Națională a României (BNR) estimează că rata anuală a inflației va urca la 1,4%, iar la finalul anului viitor, indicatorul va ajunge la 3,4%. Dacă se exclude efectul reducerii TVA asupra prețurilor, rata anuală a inflației ar fi, la finalul acestui an, de 3%.

La nivelul Uniunii Europene, inflația anuală a fost în februarie de -0,2%, revenind în teritoriu negativ după nivelul de 0,3% atins în ianuarie. UE a înregistrat în februarie 2015 o inflație anuală de -0,3%.

Inflația anuală din zona euro a fost luna trecută de -0,2%, față de 0,3% în ianuarie. În februarie 2015, inflația anuală din zona euro a fost de -0,3%.

Pe ansamblul UE, 15 state membre au înregistrat inflații negative, cele mai scăzute în Cipru (-2,2%), România (-2,1%).

Cele mai ridicate rate ale inflației anuale au fost luna trecută în Belgia (1,1%), Austria și Malta (ambele de 1%).

Comparativ cu luna ianuarie, inflația a încetinit în februarie în 12 state membre, a stagnat într-unul și a accelerat în șase.

În zona euro, cel mai mare impact asupra creșterii prețurilor l-au avut restaurantele și cafenelele (cu o creștere 0,13 puncte procentuale), urmate de chirii (0,08 puncte ) și fructe (0,06 puncte).

Cel mai important impact negativ asupra inflației a venit din partea combustibililor pentru transport (-0,49 puncte procentuale), a combustibilului pentru încălzire (-0,24 puncte) și a gazelor naturale (-0,10 puncte).

viewscnt
Afla mai multe despre
deflatie
uniuniea europeana