Banca Națională a plătit ultima tranșă din împrumutul de la Fondul Monetar Internațional, luat în 2009, după declanșarea crizei economice. Cele 13 miliarde de euro împrumutate au pus la adăpost România de un eventual default, dar n-au adus și reformele asumate de politicieni.
În toamna anului 2008, piețele bursiere din întreaga lume erau în cădere liberă, iar economiștii vorbeau de o recesiune globală. La București, politicienii și oficialii de prin instituțiile financiare îndemnau la calm: criza nu ne va afecta.
După căderea Lehman Brothers și a pieței imobiliare de peste Atlantic, premierul Călin Popescu-Tăriceanu vedea o oportunitate pentru românii dornici de active imobiliare ieftine. La câteva luni distanță, în februarie 2009, guvernatorul BNR Mugur Isărescu ne îndemna să o luăm “mai ușor cu criza pe scări”, după ce anterior vedea o creștere economică mai modestă, de doar 6% pe an.
În martie, reprezentanții Fondului Monetar erau deja la București pentru discuții.
În mai, boardul FMI a aprobat un împrumut de aproape 13 miliarde de euro, cel mai mare din istoria Românei. Guvernul a mai cerut un împrumut de încă 5 miliarde de euro de la Comisia Europeană și încă unul de 2 miliarde de euro de la Banca Mondială, ceea ce a dus pachetul de finanțare externă la un total de 20 de miliarde de euro, adică peste 16% din economia României în 2009.
Luna trecută, BNR a plătit ultima tranșă de împrumut, în valoare de 122 de milioane de euro, către Fondul Monetar Internațional, în timp ce azi e scadentă și ultima tranșă de dobândă, de aproximativ 250.000 de euro. Guvernul a achitat partea sa încă de anul trecut.
Produsul intern brut a scăzut cu 22 de miliarde de euro în 2009, față de 2008, la 120 de miliarde de euro. Scăderea economiei cu 5,6% în termeni reali a fost comparabilă ca amploare recesiunilor locale din anii ’90. După încă un an de recesiune, economia a început să crească ușor din 2011, însă abia în 2014 a revenit la nivelul din 2008 în termeni reali.
Între timp, datoria publică a crescut de la 13,2% din PIB în 2008, la 40% din PIB în 2014, ultimele date anuale confirmate de Eurostat.
În schimbul banilor de la Fond, România ar fi trebuit să facă “reforme structurale” și să reducă deficitul la bugetul de stat. Dacă deficitul a scăzut, inclusiv cu prețul reducerii salariilor bugetarilor cu 25% și a creșterii inflației, după creșterea TVA de la 19% la 24%, reformele au întârziat să apară, lucru notat în evaluările Fondului. După 2011, când a expirat primul acord de tip stand-by, din care România a tras bani efectiv, guvernele ulterioare au mai încheiat încă două acorduri din care nu au tras bani.
CITEȘTE ȘI INTERVIU Șeful Cancelariei premierului: România nu va negocia un nou acord cu FMI Ultimul, semnat în toamna lui 2013, nu a fost încheiat cu succes de autoritățile locale și a expirat în septembrie 2015. Reprezentanții FMI au avut obiecții la măsurile de relaxare fiscală ale guvernului, care anul trecut a scăzut TVA la alimente, iar din 2016 și cota generală, concomitent cu majorarea cheltuielilor cu salariile bugetarilor. Guvernul spune acum că nu va mai încheia încă un acord cu FMI.
Rezervele valutare au crescut de la 25,1 miliarde de euro, în martie 2009, la 31,6 miliarde de euro în ianuarie 2016. Față de decembrie 2015, rezervele au scăzut cu 559 de milioane de euro, pe fondul reducerii rezervelor minime obligatorii la valută cu două puncte procentuale la 12% și a achitării tranșei către FMI menționată mai sus. Pe măsură ce tranșele de la FMI au intrat în rezerva BNR, băncile au primit înapoi lichiditatea pusă în rezerva valutară, care ajunsese la 40% din pasivele în valută în 2008. Banii care au mers apoi, în special, în creditarea statului și în rambursarea liniilor de credit către acționarii străini.
