Regatul Unit a ieșit din recesiune. Creșterea economică, cea mai mare din ultimii trei ani, a depășit așteptările

Regatul Unit a ieșit din recesiune. Creșterea economică, cea mai mare din ultimii trei ani, a depășit așteptările
scris 10 mai 2024

Economia Marii Britanii a înregistrat în primul trimestru al anului 2024 cea mai mare creștere din ultimii aproape trei ani, punând capăt recesiunii tehnice în care intrase în a doua jumătate a anului trecut și oferind un impuls premierului Rishi Sunak înainte de alegeri, relatează Reuters și AFP.

Două trimestre consecutive de contracție economică sunt în general considerate de economiști ca fiind definiția unei așa-numite recesiuni "tehnice", scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Bancherii se plâng că nu au pe cine să mai crediteze și de concurența neloială generată de reglementare CITEȘTE ȘI Bancherii se plâng că nu au pe cine să mai crediteze și de concurența neloială generată de reglementare

Oficiul Național de Statistică a anunțat vineri că produsul intern brut a crescut cu 0,6% în primele trei luni ale anului, aceasta fiind cea mai mare creștere din trimestrul al patrulea din 2021, când crescuse cu 1,5%.

Creșterea din primul trimestru din 2024 a depășit toate previziunile unui sondaj Reuters realizat în rândul a 39 de economiști, care indicau o expansiune de doar 0,4% a produsului intern brut în perioada ianuarie-martie, după ce PIB-ul se contractase cu 0,3% în ultimul trimestru din 2023.

Datele de vineri au fost salutate de premierul Rishi Sunak, deși Partidul Laburist din opoziție, care are un avans mare în sondajele de opinie, i-a acuzat pe Sunak și pe ministrul de finanțe Jeremy Hunt că nu cunosc cu adevărat realitatea.

"Nu există nicio îndoială că au fost câțiva ani dificili, dar cifrele de creștere de astăzi sunt o dovadă că economia își revine pe deplin, pentru prima dată de la pandemie", a declarat Hunt.

"Nu este cazul ca miniștrii conservatori să proclame victoria și să le spună britanicilor că niciodată nu au avut o situație atât de bună", a declarat în replică Rachel Reeves de la Partidul Laburist, care speră să îi succeadă lui Hunt în funcția de ministru de finanțe.

Banca Angliei (BoE), care a menținut joi rata dobânzilor la cel mai ridicat nivel din ultimii 16 ani, prognozase, la rândul ei, o creștere trimestrială de 0,4% pentru primul trimestru al acestui an și o creștere mai mică, de 0,2%, pentru al doilea trimestru.

BoE, care a majorat de 14 ori dobânda sa cheie între decembrie 2021 și septembrie anul trecut pentru a combate inflația, a menținut fără surpriză, joi, dobânda cheie la 5,25%. Dar banca centrală s-a declarat "optimistă" cu privire la scăderea inflației, ceea ce ar trebui să îi permită să reducă ratele în lunile următoare, atenuând astfel o măsură ce apasă asupra finanțelor gospodăriilor și întreprinderilor și, prin urmare, asupra economiei. Joi, instituția monetară și-a majorat previziunile de creștere pentru Marea Britanie la 0,5% pentru întregul an 2024 și la 1% în 2025.

Inflația din Marea Britanie a scăzut ușor în martie, la 3,2% în ritm anual, de la 3,4% în luna precedentă. Aceasta a încetinit semnificativ de la vârful de peste 11% atins la sfârșitul anului 2022, dar este încă peste ținta de 2% stabilită de Banca Angliei. În timp ce "lucrurile sunt încă dificile pentru mulți oameni", economia britanică a trecut de o cotitură, a salutat vineri premierul Rishi Sunak într-o postare pe X.

Lira sterlină s-a întărit în raport cu dolarul american după publicarea cifrelor de vineri.

CONFIRMARE FOTO Gigantul Saint-Gobain semnează un acord major în România, pentru electricitate verde de la OMV Petrom CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Gigantul Saint-Gobain semnează un acord major în România, pentru electricitate verde de la OMV Petrom

CE A ÎMBUNĂTĂȚIT SITUAȚIA ECONOMIEI

Pe bază lunară, economia a crescut cu 0,4% în martie, mai rapid decât creșterea de 0,1% prognozată de economiști într-un sondaj Reuters, reflectând forța din comerțul cu amănuntul, transportul public, transportul rutier și sănătatea - parțial datorită reducerii numărului de greve din sectorul public.

Producția de automobile a avut, de asemenea, o performanță bună, contrabalansată de slăbiciunea continuă din construcții.

Datele de vineri au arătat, de asemenea, că PIB-ul din martie a fost cu 0,7% mai mare decât cel înregistrat cu un an mai devreme și peste toate așteptările economiștilor, care prognozau o creștere de 0,3%.

Cu toate acestea, Marea Britanie a avut în continuare una dintre cele mai lente recuperări de pe urma efectelor pandemiei de coronavirus.

La sfârșitul primului trimestru din 2024, economia țării era cu doar 1,7% mai mare decât nivelul de la sfârșitul anului 2019, înainte de pandemie, doar Germania - din grupul țărilor democratice cele mai bogate, G7 - stând mai prost.

"În pofida perspectivelor mai bune pe termen scurt, îmbunătățirea creșterii PIB-ului pare să fie limitată de slăbiciunea continuă a creșterii productivității, precum și de posibilitățile reduse de creștere a nivelului de ocupare a forței de muncă", a declarat Yael Selfin, economist-șef la KPMG UK. "Ne așteptăm ca creșterea să continue pentru restul anului, susținută de un context economic mai favorabil", a spus Selfin.

PIB-ul pe cap de locuitor a crescut pentru prima dată în ultimii doi ani în primul trimestru, cu 0,4%, dar a fost cu 0,7% mai mic decât în anul precedent, subliniind presiunea continuă asupra nivelului de trai și lupta Marii Britanii pentru a stimula productivitatea.

"În termeni pe cap de locuitor, se poate spune că gospodăriile din Marea Britanie au înregistrat puține îmbunătățiri semnificative ale nivelului de trai în ultimii doi ani", punctează Gora Suri, economist la PwC.

viewscnt
Afla mai multe despre
marea britanie
economie