Moneda euro a slăbit cu numai 0,50% în raport cu dolarul în cele două ore care au urmat anunțului privind exploziile din Bruxelles, iar la această oră deja cursul efectuează o mișcare de retragere. Euro încă este mai tare cu aproape 2% față de momentul care a premers discursului președintelui BCE Mario Draghi din 10 martie.
Exploziile de la Bruxelles au avut un impact mai degrabă minor pe piețele financiare. Bursele europene au tins să coboare cu un procent sub referință, însă ulterior au înregistrat o mișcare de revenire. Indicele german DAX deja se află la reperul ședinței de ieri, iar indicii principali de la Paris și Londra au deprecieri de numai 0,30%-0,40%.
Reacția a fost mai degrabă redusă pe principala pereche valutară la nivel mondial. Euro a tins să slăbească în raport cu dolarul SUA, însă mișcarea s-a oprit pe maximul zilei din 10 martie, când a fost anunțată decizia de politică monetară a Băncii Centrale Europene, de reducere a dobânzii.
Mișcarea de corecție a cursului euro/dolar a început încă de vineri, din zona de 1,133 dolari pentru un euro, și s-a accelerat în această dimineață, pe fondul știrii privind exploziile de la Bruxelles. Într-un interval de două ore, cotația a coborât din zona de 1,125 dolari pentru un euro către reperul de 1,119 dolari pentru un euro, ceea ce reprezintă o scădere de 0,53%. Este însă punctul de unde euro a revenit și care, cu un sfert de oră înainte de ora 14.00, ora României, se află în zona de 1,122 dolari pentru un euro, anulând aproximativ jumătate din deprecierea de dimineață.
La volatilitatea redusă a piețelor financiare de astăzi contribuie și faptul că în Occident este Săptămâna Mare.