Ionuț Nedea, proprietarul Litoralulromanesc.ro, compania de turism care vinde cele mai multe vacanțe în stațiunile autohtone de la Marea Neagră, se extinde și pe piața externă prin înființarea unei alte agenții turoperatoare, Sunway Travel, care va promova pachete charter în străinătate în destinații sun&beach precum Turcia, Egipt, Emiratele Arabe Unite sau Cipru de Nord. În acest business nou, Ionuț Nedea s-a asociat cu Erdinc Adali, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști din turismul românesc în vânzarea de vacanțe în destinații externe de litoral.
“Planul de a ne îndrepta spre piața turistică externă există încă de acum câțiva ani, dar cu obiectivul clar asumat de a controla produsul turistic și de a avea contracte directe. Este evident că oamenii vor începe să călătorească din nou, dar obiceiurile de consum vor fi diferite: turiștii vor fi mai atenți la criteriile de calitate, la obligațiile de plată pe care le au, la condițiile din destinații. Pe o piață în creștere, în care cererea e foarte mare, calitatea serviciilor ajunge să fie neglijată de cei care le furnizează", a declarat Ionuț Nedea.
Sunway Travel nu va vinde vacanțe direct turiștilor, ci prin intermediul agențiilor partenere.
CITEȘTE ȘI Efect al pandemiei: pentru fiecare post din turism apar în medie 10 CV-uri, dintre care 3-4 de la români din străinătateDe săptămâna viitoare vor fi disponibile pachete turistice pe primul charter operat de Sunway Travel, care va zbura pe ruta București – Antalya începând din primăvara anului viitor. Pe parcurs, în oferta noului turoperator vor apărea zboruri charter și din alte orașe ale țării. De asemenea, lista destinațiilor va fi completată cu Dubai, Hurghada (Egipt) și Cipru de Nord. Într-o etapă viitoare, reprezentanții Sunway Travel vor include în portofoliu și alte destinații clasice, dar și exotice apreciate și solicitate de turiști.
Litoralulromanesc.ro, deținut de compania Creative Eye SRL din Constanța, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare retailer de vacanțe în stațiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turiști, cât și ca vânzări. Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 stațiuni de pe litoralul românesc, de la unități de o stea până la cele de cinci stele. În cei 15 ani de activitate, turoperatorul a organizat vacanțe la malul mării pentru peste 1,3 milioane de turiști care au rezervat peste 4 milioane de nopți de cazare.