Dante International, operatorul retailerului online eMAG.ro, va deschide, joi, primul magazin Apple Shop din România, a anunțat sâmbătă compania.
Societatea este Apple Reseller Premium. Magazinul va fi deschis pentru clienți începând de vineri.
"Există patru tipuri de magazine Apple. Primul comercializează produse Apple alături de cele ale altor branduri IT. Următorul tip de magazin Apple este cel al resellerilor premium autorizați, câteva fiind deschise și în Capitală. eMAG deschide un Apple Shop, singurul din Romănia. Apple a făcut magazinul. Angajații eMAG sunt instruiți de Apple și sunt dedicați vânzării produselor companiei americane. Al patrulea tip de magazin este Apple Store. Nicun astfel de magazin nu este deschis în Europa Centrală și de Est", a declarat pentru Profit.ro Iulian Stanciu, acționar în cadrul Dante International.
Magazinul va fi deschis în showroom-ul eMAG din Șoseaua Virtuții 148, București, situat în apropiere de stația de metrou Crângași.
În 2014, compania a consemnat afaceri de 1,24 miliarde de lei, în creștere cu 50% față de anul precedent, și pierderi nete de 58,3 milioane de lei, în urcare de la pierderi de 6,9 milioane de lei în 2013.
Dante International are ca acționari pe grupul sud-african Naspers, care deține pachetul majoritar de acțiuni, și omul de afaceri Iulian Stanciu.
Unicul distribuitor al produselor companiei americane Apple în România este Integrated Romanian Information Systems (IRIS), societate care a raportat afaceri de 32,3 milioane de lei în 2014.
De asemenea, pe piața locală mai activează un număr de aproape 10 reselleri premium, printre aceștia numărându-se Alfacapital (iCentre), Istyle Retail (iStyle), Noumax, Extreme Tin Tin (www.re-store.ro), iRequest, Grup Transilvae și Unx (Xstore).