Programul pentru IMM-uri a fost transferat de la un minister la altul, pentru a nu fi pierdute fonduri europene de peste o jumătate de miliard de euro

Programul pentru IMM-uri a fost transferat de la un minister la altul, pentru a nu fi pierdute fonduri europene de peste o jumătate de miliard de euro
scris 25 mai 2018

Pentru a evita dezangajarea unei părți din cele peste 500 de milioane de euro care sunt estimate a fi pierdute de România la finele acestui an în cazul Programului Operațional Regional, Guvernul a aprobat joi transferul Programului Operațional Inițiativa pentru IMM-uri din gestiunea Ministerului Fondurilor Europene în cea a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Decizia a fost luat prin ordonanță de urgență după ce, în urmă cu două luni, programul fusese transferat în sens invers.

Conform unei decizii guvernamentale din 2015, suma de 100 de milioane de euro din Programul Operațional Regional (POR) a fost realocată către un program special, finanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), și anume ”Inițiativa pentru IMM-uri”.

Urmărește-ne și pe Google News

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Inițiativa pentru IMM-uri (POIMM) a fost stabilită ulterior la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Între timp, anul trecut, Comisia Europeană a transferat fondurile necesare POIIMM, de 83,7 milioane euro, reprezentând 90% din suma solicitată, iar diferența de 10% va fi rambursată de către Comisie până la finele lunii iunie a acestui an.

OFICIAL Guvernul amână cu 3 luni termenul de la care vor fi amendate firmele pentru lipsa caselor de marcat cu jurnal electronic ori a imprimantelor fiscale CITEȘTE ȘI OFICIAL Guvernul amână cu 3 luni termenul de la care vor fi amendate firmele pentru lipsa caselor de marcat cu jurnal electronic ori a imprimantelor fiscale

Odată cu instalarea noului Guvern condus de Viorica Dăncilă, MDRAP a preluat în subordine și Ministerul Fondurilor Europene (MFE), iar POIIMM a fost trecut în gestionarea Autorității de Management pentru Programul Operațional Competitivitate, din subordinea MFE, procesul de predare-primire având loc la 28 februarie 2018.

Conform datelor Guvernului, ținta minimă de realizat pentru evitarea dezangajării fondurilor europene în anul 2018, la nivelul Programului Operațional Regional este de 858,8 milioane euro. 

Până în prezent, suma FEDR realizată la nivelul programului este în valoare de 87,71 milioane euro, din care 26,97 milioane euro au fost solicitate spre rambursare de la CE. 

Potrivit graficelor de depunere a cererilor de rambursare transmise de beneficiari, Executivul estimează că valoarea FEDR declarată până la sfârșitul anului 2018 va fi de doar 236,23 milioane euro. În acest condiții, Guvernul apreciază că ”rezultă astfel o sumă FEDR posibil a fi dezangajată la nivelul Programului Operațional Regional în valoare de 561,73 milioane euro”.

Executivul autorizează Poșta Română să tranzacționeze titluri de stat către populație CITEȘTE ȘI Executivul autorizează Poșta Română să tranzacționeze titluri de stat către populație

”Se impune astfel necesitatea intreprinderii unor măsuri, în regim de urgență, prin identificarea unor soluții de decontare a unor cheltuieli eligibile în cadrul programului și includerea acestora în aplicații de plată către CE”, arată Guvernul în ordonanța de urgență aprobată.

Soluția găsită de Guvern este de a transfera din nou POIIMM, de la MFE din nou la MDRAP, în vederea implementării programului sub forma unei axe prioritare distincte în cadrul Programului Operațional Regional, având în vedere că este permis statelor membre să implementeze acest tip de program ca o axă separată în cadrul programelor operaționale.

”Prin transferul POIIMM la MDRAP în vederea implementării acestuia sub forma unei axe prioritare distincte în cadrul POR, cheltuielile deja rambursate de către CE pentru POIIMM vor putea fi raportate ca și cheltuieli realizate la nivelul POR, ceea ce va determina reducerea sumelor aflate în risc de dezangajare”, este calculul Guvernului.

Coaliția pentru Dezvoltarea României solicită Guvernului să mențină actuala structură a sistemului de pensii și să asigure creșterea nivelului contribuției la Pilonul II la 6% CITEȘTE ȘI Coaliția pentru Dezvoltarea României solicită Guvernului să mențină actuala structură a sistemului de pensii și să asigure creșterea nivelului contribuției la Pilonul II la 6%

Practic, suma de 100 milioane euro alocată POIMM va fi calculată în contul alocărilor pentru Programul Operațional Regional și va fi scăzută din cele 561 milioane de euro cu risc de dezangajare.

România rămâne însă în continuare cu riscul pierderii restului de 461 milioane de euro alocate pentru Programul Operațional Regional.

viewscnt
Afla mai multe despre
fonduri
europene
ue
program
imm
operational
regional
por
poimm
mdrap
mfe
minister
pierde
guvern