Profit de un miliard de lei raportat de OMV Petrom la jumătatea anului, scăderea producției fiind compensată de o apreciere considerabilă a prețurilor

Profit de un miliard de lei raportat de OMV Petrom la jumătatea anului, scăderea producției fiind compensată de o apreciere considerabilă a prețurilor
scris 28 iul 2021

OMV Petrom, cea mai importantă companie de petrol și gaze din România, și-a majorat profitul net cu 13% în prima jumătate a acestui an, la 980 milioane de lei, în pofida scăderii producției de țiței cu 8% și a celei de gaze naturale cu 10%. Potrivit OMV Petrom, cererea pentru produsele companiei a revenit, în general, la nivelurile pre-COVID.

Comparativ cu al doilea trimestru al anului trecut, compania și-a redus cu 9,2% producția totală, la 133,7 mii barili echivalent petrol (bea)/zi. O scădere mai semnificativă s-a înregistrat la producția de gaze, care s-a diminuat cu 9,6%.

Urmărește-ne și pe Google News

Compania pune scăderea producției din trimestrul al doilea, de 9,2%, pe seama vânzării activelor de producție din Kazahstan și a declinului natural semnificativ din principalele zăcăminte.

În primul semestru, producția de hidrocarburi la nivel de Grup a scăzut cu 8,9%, la 24,67 mil bep, din cauza producției mai scăzute atât în Romania, cât și în Kazahstan. Producția medie zilnică în România, excluzând inițiativele de optimizare a portofoliului, a scăzut cu 7,0% față de anul anterior. În România , producția de hidrocarburi a fost de 23,87 mil bep sau 131,9 mii bep/zi (1-6/20: 25,81 mil bep sau 141,8 mii bep/zi). Producția de țiței și condensat în România a scăzut cu 5%, la 11,27 mil bbl, în principal din cauza declinului natural accentuat. Producția de gaze naturale în România a scăzut cu 9,5%, la 12,61 mil bep, fiind influențată de declinul natural al principalelor zăcăminte (Totea Deep și Lebădă Est ) și al sondei 4461 Totea Sud, precum și de lucrările de mentenanță, aspecte parțial contrabalansate de contribuția mai mare a producției rezultate în urmă reparațiilor capitale la sonde, dar și din sondele noi.

Volumul vânzărilor de hidrocarburi la nivel de Grup a scăzut cu 9%, din cauza vânzărilor mai scăzute atât în România , cât și în Kazahstan. Costul de producție în USD la nivel de Grup a crescut cu 19%, la 12,48 USD/bep, în principal din cauza scăderii producției disponibile pentru vânzare , a cursului de schimb nefavorabil (USD s-a depreciat față de RON) și a cheltuielilor crescute. În România , costul de producție exprimat în USD s-a majorat cu 19%, la 12,49 USD/bep, în timp ce, exprimat în lei, s-a majorat cu 11%, la 50,79 RON/bep.

În pofida scăderii producției și vânzărilor, rezultatul segmentului upstream s-a îmbunătățit considerabil, de la o pierdere de 130 milioane lei în trimestrul al doilea al anului trecut, ajungând la un rezultat de 473 milioane lei în aceeași perioadă a aceluiași an.

Similar, rezultatul din exploatare al segmentului upstream la jumătatea anului s-a majorat cu 757 milioane lei, de la 27 milioane lei la 784 milioane lei.

Motivul: scăderea producției a fost cu vârf și-ndesat compensată de majorarea cotațiilor la țiței și gaze naturale.

Prețul mediu realizat la țiței de companie a fost de 54,61 dolari/baril, în creștere cu aproape ’70% față de cel raportat în primele 6 luni ale anului trecut.

În ceea ce privește segmentul Downstream, rezultatul din exploatare mai puțin elementele speciale a scăzut în prima jumătate a anului cu 151 milioane lei sau 13,7%, la 953 mil lei, reflectând rezultatul mai mic al ambelor segmente, Downstream Oil și Downstream Gas. Rezultatul din exploatare raportat a fost de 891 milioane lei, reflectând câștiguri din deținerea stocurilor, de 256 milioane lei, generate de creșterea abruptă a cotațiilor țițeiului, parțial anulate de elemente speciale de natură cheltuieilor în valoare de 318 mil lei, reprezentând în principal pierderi temporare aferente contractelor forward de energie electrică.

Rezultatul din exploatare din Downstream Oil a scăzut la 710 milioane lei (de 806 milioane lei în semestrul 1 al anului trecut), reflectând mediul marjelor de rafinare mai scăzute, efectul de baza mai mare aferent tranzacțiilor cu certificate CO2, parțial compensate de cererea îmbunătățită.

Indicatorul marja de rafinare al OMV Petrom a scăzut cu 0,84 dolari pe baril, la 3,52 dolari pe baril, rezultat al costului mai mare al țițeiului reflectat în consumul propriu de țiței. Rată de utilizare a rafinăriei a crescut de la 92% la 93%.

Vânzările totale de produse rafinate au fost cu 2% mai ridicate, iar volumele vânzărilor cu amănuntul ale Grupului au crescut cu 17%, reflectând relaxarea restricțiilor de mobilitate. Volumul vânzărilor totale de produse rafinate exceptând vânzările cu amănuntul a scăzut cu 12%, urmare a exporturilor mai reduse.

În Downstream Gas, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost 243 mil lei, cu 18% mai mic decât cel din primele 6 luni ale anului trecut, care a inclus și un venit nerecurent reprezentând compensarea pentru costurile mai mari înregistrate în 2019 aferente vânzărilor de electricitate pe piață reglementată.

Volumele de gaze naturale vândute de OMV Petrom au fost de 26 TWh, cu 19% mai mici față de cele din semestrul 1 al anului trecut, pe baza vânzărilor en-gros mai mari în prima jumătate a anului 2020 datorită tranzacțiilor încheiate în scopul îndeplinirii obligațiilor pentru piață reglementată și pentru piață centralizată de gaze naturale care au creat un efect de baza mai mare.

Centrală electrică Brazi a avut o producție netă de electricitate mai mare, de 1,87 TWh comparativ cu 1,67 TWh în prima jumătate a anului trecut, reprezentând 6% din producția de energie electrică a României, susținută de marje pozitive.

“Activitatea de gaze naturale a avut o performanță bună în pofida volumelor mai mici de vânzări, pe baza marjelor îmbunătățite pentru gazele extrase din înmagazinare, precum și a rezultatelor solide din activitatea de echilibrare pe termen-scurt a portofoliului. Activitatea de energie electrică a fost afectată de evoluțiile pieței, prețurile în creștere afectând contractele forward de energie electrică; cu toate acestea au fost înregistrate venituri mai mari de pe piețele de echilibrare și de servicii tehnice de sistem”, susține compania.

Compania a raportat investiții de 1,2 miliarde de lei la jumătatea anului, din care 993 milioane lei, (reprezentand 82% din total) în sectorul upstream.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrom
omv
rezultate
semestru
profit