Piraeus Bank vrea să obțină 1,34 miliarde de euro de la investitorii privați pentru a acoperi deficitul de capital

Piraeus Bank vrea să obțină 1,34 miliarde de euro de la investitorii privați pentru a acoperi deficitul de capital
scris 16 nov 2015

Piraeus Bank, al doilea grup bancar elen, a obținut duminică aprobarea acționarilor pentru a-și acoperi necesarul de capital relevat în urma testelor de stres derulate de Banca Centrală Europeană, transmite Reuters.

Necesarul de capital al băncilor din Grecia se ridică la 14,4 miliarde de euro (15,9 miliarde de dolari), potrivit scenariului negativ al testelor de stres anunțat recent de Banca Centrală Europeană, și la 4,4 miliarde de euro, conform scenariului de bază. Multe dintre băncile grecești sunt deținute de stat și mai au doar puțini acționari privați.

Urmărește-ne și pe Google News

Piraeus, deținut în proporție de 66,9% de Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF), are cel mai ridicat deficit de capital, de 2,2 miliarde de euro, conform scenariului de bază, și 4,9 miliarde de euro în total.

Planul de majorare a capitalului include emiterea de obligațiuni convertibile contingente (CoCos) și noi acțiuni. Președintele Piraeus, Michalis Sallas, le-a spus acționarilor că noua agenție de supervizare bancară (SSM) din cadrul Băncii Centrale Europene a aprobat acțiunile ce vizează majorarea capitalului, în valoare de 873 milioane de euro. Ca rezultat, banca va emite noi acțiuni pentru a obține 4,6 miliarde de euro. Obiectivul este strângerea a 1,34 miliarde de euro de la investitorii privați pentru a acoperi deficitul de capital în cazul scenariului de bază.

Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) - principalul acționar al băncilor elene - va furniza 75% din ajutorul necesar prin intermediul obligațiunilor convertibile contingente și 25% în schimbul acțiunilor noi ce vor fi emise de creditori. Dacă băncile acoperă deficitul de capital de 4,4 miliarde de euro de la investitorii privați, ajutorul de stat de la HFSF va acoperi restul de până la 14,4 miliarde de euro, au anunțat autoritățile elene.

Este a doua oară în ultimele 18 luni când băncile elene solicită fonduri de la investitori. După testele de stres derulate de BCE anul trecut în rândul băncilor din zona euro, necesarul de capital al creditorilor eleni s-a ridicat la peste opt miliarde de euro. În ultimii ani, situația băncilor elene s-a înrăutățit pe fondul declinului economiei și al majorării valorii creditelor neperformante.

După ce premierul Alexis Tsipras a introdus restricții asupra mișcărilor de capital, retragerile de depozite din băncile grecești au încetinit, în condițiile în care, în primele luni ale anului, deponenții greci au scos peste 43 de miliarde de euro din conturile lor bancare, sau 26,5% din totalul economiilor.

Cele patru mari bănci grecești - National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank - sunt prezente și pe piața din România.

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
piraeus bank