OMV Petrom vrea să se listeze pe bursa londoneză pentru a ajuta FP să-și vândă participația

OMV Petrom vrea să se listeze pe bursa londoneză pentru a ajuta FP să-și vândă participația
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 19 aug 2015

OMV Petrom a anunțat în această dimineață convocarea, pentru 22 septembrie 2015, a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor în vederea listării secundare a OMV Petrom pe Bursa de Valori din Londra prin emisiunea de certificate de depozit.

Simultan, Fondul Proprietatea, prin administratorul său Franklin Tempelton, a publicat un anunț pe BVB potrivit căruia, “în conformitate cu angajamentul său de a crește valoarea pentru acționari și de a crește lichiditatea activelor din portofoliul Fondului, Fondul continuă să analizeze opțiuni strategice pentru o potențială reducere a participațiilor deținute în OMV Petrom S.A. sub pragul de 15% din capitalul social subscris al Societății inclusiv prin intermediul unei oferte publice privind atât acțiuni, cât și Certificate de Depozit având drept suport acțiuni (“Global Depositary Receipt” în limba engleză, în continuare “GDR”), urmând ca GDR-urile să fie listate pe London Stock Exchange. Orice asemenea tranzacție este condiționată atât de existența unor condiții de piață favorabile, cât și de obținerea aprobărilor necesare.”

Certificatele de depozit care ar urma să fie emise de OMV Petrom pe bursa londoneză ar urma să aibă “la baza acțiuni suport, acțiuni existente ale OMV Petrom S.A., ce se intenționează a fi admise la listare pe lista oficiala a Autorității de Supraveghere Financiara din Marea Britanie și admise la tranzacționare pe piața principala a Bursei de Valori din Londra”.

Urmărește-ne și pe Google News

OMV Petrom susține că vrea să-și diversifice baza de acționari și să crească vizibilitatea companiei

Totodată, AGEA OMV Petrom va vota și împuternicirea Directoratului OMV Petrom S.A. ca, în funcție de condițiile favorabile ale pieței, să întreprindă toate acțiunile și formalitățile necesare pentru punerea în aplicare a aprobării listării. Potrivit unui comunicat OMV Petrom, “atât aprobarea, cat și împuternicirea sunt valabile până la data de 31 decembrie 2016.”

OMV Petrom susține că listarea secundară este de așteptat să conducă la diversificarea bazei de acționari, creșterea vizibilității, extinderea acoperirii de către brokeri internaționali și îmbunătățirea lichidității de tranzacționare a societății.

Pentru aceeași dată, OMV Petrom a convocat și Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, pentru desemnarea unui nou membru al Consiliului de Supraveghere pentru perioada rămasă din mandatul acordat lui Gerhard Roiss, ca urmare a renunțării sale la mandatul de membru al Consiliului de Supraveghere.

Fondul Proprietatea n-a reușit să vândă decât 1% din acțiunile OMV Petrom, cu discount de 6%

Potrivit Energy Report, Fondul Proprietatea și-a anunțat încă de acum un an intenția de a-și vinde participația de 18,99% din OMV Petrom, însă nu a găsit cumpărători pe piața internă.

În septembrie 2014, când Fondul Proprietatea, prin administratorul Franklin Tempelton, și-a anutat intenția de a renunța la acțiunile Petrom, acestea erau cotate la peste 5,1 miliarde de lei. În prezent, participația de 18,99% a Fondului Proprietatea (10.758.648.186 acțiuni) mai valorează, la prețul actual al unei acțiuni OMV Petrom de pe BVB, doar 4,077 miliarde de lei. Cotațiile OMV Petrom, precum cele ale altor companii cu activitate în downstream au suferit de urma evoluției nefavorabile a cotațiilor internaționale ale țițeiului, care s-au depreciat în a doua jumătate a anului trecut cu peste 50%.

În mai 2013, FP a mai scos la vânzare un pachet de 1,77% din titlurile OMV Petrom, din care a reușit să vândă pe piața internă doar 1,1%, cu un discount de 6% sub prețul pieței, în urma acestei tranzacții Fondul încasând peste 246 de milioane lei (56,8 mil. euro). Cu discount-uri de 6, respectiv 9,7%, Fondul Proprietatea a mai vândut în 2014 și 4,99% din acțiunile Romgaz (SNG) deținute, respectiv 13,5% din acțiunile Transelectrica (TEL). Un alt pachet, de 14,99% din acțiunile Transgaz a fost vândut în decembrie 2013 la un discount de 3,4% față de cotația pieței de capital.

Potrivit Economica.net, cu banii obținuți în urma acestor tranzacții, Fondul Proprietatea își răscumpără propriile acțiuni, pentru a-și putea remunera suplimentar acționarii.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
petrom
fondul proprietatea
london stock exchange
bursa londoneza
listare